Skip to content
Justitie

Bilanţ DNA – Bologa: În 2020 am avut 6.180 de cauze, sensibil mai puţine decât în 2019. S-a înregistrat un trend descendent pentru că am tot pierdut din competenţe

Inquam Photos/Alexandru Busca

Direcţia Naţională Anticorupţie a avut în 2020 6.180 de cauze, sensibil mai puţine decât în 2019, trendul descendent fiind cauzat de pierderea de competenţe, a declarat joi, la bilanţul DNA, şeful instituţiei, Crin Bologa, scrie news.ro.

”În 2020 am avut 6.180 de cauze, sensibil mai puţine decât în 2019. S-a înregistrat un trend descendent din cauza faptului că am tot pierdut din competenţă”, a afirmat Bologa..

" "
" "

El a declarat că anul 2020 a fost pentru DNA un an de încercări, de verificări ale posibilităţilor de a forma o echipă eficientă în combaterea corupţiei.

”Am dorit să aducem echilibru în activitatea noastră şi să dăm încredere procurorilor în propria activitate şi cetăţenilor în DNA. Cred că am reuşit şi pentru asta le mulţumesc tututor colegilor. În anul 2002 DNA a desfăşurat activitate intensă de anchetă penală şi susţinerea cauzelor în faţa instanţelor în cauzele de corupţie şi asimilate infracţiunilor de corupţie, cu toate că poate din punct de vedere mediatic nu am fost permanent prezenţi în spaţiul public”, a continuat el, adăugând că rezultatele au fost remarcabile, cu creşteri la majoritatea indicatorilor.

”Au fost finalizate anchete în cauze importante, în sectorul educaţiei, sănătate, dar şi fapte săvârşite în legătură cu pandemia”, a explicat Crin Bologa. În opinia sa, procurorii au reuşit să depăşească limitele impuse de pandemie. Conform lui Bologa, în 2020, DNA a înregistrat 306 cauze trimise în judecată, acesta fiind cel mai bun procent de trimitere în judecată.

”Am avut 105 dosare în anchetă cu privire la infracţiuni legate de pandemia de coronavirus, cinci dosare, cu 6 inculpaţi, fiind trimise în judecată”, a afirmat şeful DNA.

”Din 2015 până anul trecut am înregistrat în fiecare an pierderi şi am încercat să explicăm de ce cetăţenii au sesizat din ce în ce mai puţin DNA şi de ce procurorii noştri s-au sesizat din oficiu în cauze mult mai puţine. Este primul an din 2015 încoace, anul 2020, când am înregistrat mai multe sesizări de la cetăţeni şi mai multe sesizări din oficiu. Am avut 1988 de sesizări în 2020 faţă 1722 în 2019”, a precizat Bologa.

Procurorii DNA s-au sesizat în 906 cauze faţă de 549 în 2019.

Soluţionate pe fond dosare mai puţine, că am fost două luni în situaţie de urgenţă, dar procurorii s-au concentrat pe eficienţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *