Skip to content
Politică

Bilanț la 4 luni de mandat: ce a făcut Sorina Pintea pentru medicii de familie

bucurestifm.ro

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, și-a făcut un scurt bilanț la 4 luni de mandat. Vedeți mai jos ce a făcut demnitarul pentru medicii de familie.

Prezentă luni seară în studioul Radio România (în emisiunea „Serviciul de noapte”), Sorina Pintea a vorbit printre altele despre situația medicilor de familie. Concret: guvernantul a atras atenția că, deși lucrurile în domeniu sunt departe de a sta foarte bine, au existat progrese în ultima vreme.

„Într-adevăr, sunt sufocaţi de birocraţie. Este foarte adevărat. Am încercat anul acesta, de fapt Casa de Asigurări de Sănătate, prin contractul-cadru pe care l-a propus, a încercat să… Practic, a început debirocratizarea. Poate că nu suntem suficient de curajoşi, poate nu avem suficientă încredere în ei, pentru că până la urmă toate aceste documente nu fac decât să ne acopere, poate că nu le dăm încrederea cuvenită acestor medici de familie. Cred că lucrurile vor începe să se mişte.

Pe de altă parte, timid, am încercat să rezolvăm şi problema finanţării. Spun: «timid», pentru că valoarea punctului a crescut de la 4,8 la 5,8. Poate nu e o creştere atât cât ne-am fi dorit pe zona de medicină de familie. Le cerem foarte mult şi nu îi finanţăm suficient (asta este foarte clar), dar, din discuţiile cu ei, am înţeles că vor avea răbdare şi asta mi-a plăcut. Am avut nişte discuţii foarte constructive, ştim ceea ce urmează să facem împreună, inclusiv prin procesul de birocratizare, apoi prin a-i responsabiliza mai mult în anumite situaţii, în prescrierea de tratamente pentru diverse patologii. Este foarte importantă medicina de familie şi ei ştiu că eu cred asta şi chiar dorim să facem ceva împreună”, a afirmat Pintea, conform transcriptului realizat de agenția Rador.

1 comentariu la “Bilanț la 4 luni de mandat: ce a făcut Sorina Pintea pentru medicii de familie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *