Bilanțul final al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova privind intervențiile care au avut loc la Sinaia în urma furtunii puternice de miercuri arată că pompierii au avut 55 de intervenții, cele mai multe pentru îndepărtarea copacilor căzuți pe case, drumuri, mașini sau fire de electricitate.
‘Bilanțul final al intervențiilor desfășurate pe parcursul zile de ieri în orașul Sinaia a ajuns la 55 de acțiuni pentru înlăturarea efectelor negative ale fenomenelor meteo periculoase manifestate. Pompierii au lucrat până în jurul orei 21:00 și au fost rezolvate toate solicitările primite din partea populației. În plus, echipaje de pompieri au efectuat recunoașteri în teren și au acționat acolo unde existau căi de acces ori drumuri blocate. În această dimineață, pompierii sinăieni au mai intervenit pentru degajarea unui copac căzut pe cabluri electrice și, în continuare, sunt mobilizați să intervină atunci când vor exista solicitări din partea populației, prin apel la 112. De asemenea, pompierii sunt pregătiți să intervină în sprijinul autorităților locale, dacă acestea din urmă le vor solicita intervenția pe parcursul acestei zile’, a transmis, joi, ISU Prahova.
Potrivit sursei citate, cele mai multe intervenții au vizat îndepărtarea copacilor căzuți pe partea carosabilă, pe autoturisme și pe locuințe.
De asemenea, s-a acționat și pentru degajarea pomilor a căror cădere a afectat fire de electricitate, conducte de gaze sau circulația pe calea ferată.
O altă intervenție a vizat îndepărtarea unui copac căzut pe acoperișul Vilei Luminiș – Casa Memorială ‘George Enescu’ din Sinaia.
Șaisprezece persoane, cu diverse traumatisme, au fost duse miercuri la Centrul de Primiri Urgențe (CPU) al Spitalului din Sinaia în urma furtunii care a afectat stațiunea.
”Astăzi, în Sinaia, urmare a unei furtuni violente și căderilor de copaci, au fost aduse la CPU Spital Sinaia 16 victime cu diverse traumatisme cranio-cerebrale, de coloană, cu plăgi craniene, fractură de femur, umeri și brațe”, se arată pe pagina de Facebook a Spitalului Sinaia.
Potrivit sursei citate, 14 dintre pacienți erau străini – 13 de naționalitate israeliană, unul canadiană – și doi români, unul fiind șoferul unui microbuz surprins de căderea unui copac.
Victimele, nouă femei și șapte bărbați, au vârste cuprinse între 17 și 67 de ani.
”Au fost evaluate, stabilizate, toaletate și suturate plăgi, în special craniene, efectuate investigații paraclinice (radiografii/ecografii, analize de laborator). Ulterior, au fost organizate transferuri către unități de rang superior: Spitalul Județean de Urgență Ploiești – 12 victime, una către Spitalul Azuga și 3 externate de la CPU Sinaia. S-a asigurat și transportul aparținătorilor cu echipajul poliției, pentru a însoți victimele la Spitalul Județean. Toate victimele au plecat din unitatea noastră medicală stabile hemodinamic, respirator și conștiente, cooperante”, se precizează în postare.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News