Skip to content
Politică

Biroul Executiv al PNL: Europarlamentarii liberali – mandataţi să susţină candidatul român la funcţia de procuror-şef european

Biroul Executiv al PNL a mandatat luni reprezentanţii partidului din Parlamentul European ”să atingă obiectivul de ocupare a poziţiei de procuror-şef al Parchetului European de către candidatul român”, a declarat liderul liberal Ludovic Orban, potrivit Agerpres.

În cadrul Biroului Executiv de astăzi am stabilit obiectivele şi priorităţilor legislative ale PNL pe sesiunea parlamentară din septembrie, la Camera Deputaţilor şi la Senat şi la Parlamentul European. Printre principalele obiective pe care le-am stabilit se află depunerea unei moţiuni de cenzură care să aibă şanse maxime de adoptare în cadrul acestei sesiuni, dezbaterea şi adoptarea proiectului de revizuire a Constituţiei în urma referendumului convocat de preşedintele Iohannis, în 26 mai. La nivelul Parlamentului European am mandatat reprezentanţii PNL să atingă obiectivul de ocupare a poziţiei de procuror-şef al Parchetului European de către candidatul român, care este astăzi revalidat ca şi candidat al Parlamentului European, în cadrul procedurii de desemnare a procurorului-şef al Parchetului European„, a spus Orban, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.

Printre priorităţi legislative ale liberalilor în domeniul economic, el a amintit abrogarea prevederilor negative din Ordonanţa 114 din domeniile energiei, comunicaţiilor, financiar-bancar, „care au creat grave perturbări în funcţionarea economiei”.

Nu dorim modificarea prevederilor legate de pensii, pentru că legea pensiilor este o lege adoptată, o lege care a fost promulgată de preşedinte şi noi ne dorim ca pensiile să fie plătite, să existe resursele financiare pentru a putea susţine plata tuturor pensiilor din România„, a menţionat Orban.

Acesta a mai arătat că în domeniul economic şi fiscal liberalii doresc anularea supraaccizei la combustibil, adoptarea unor proiecte care să îi premieze fiscal pe cetăţenii oneşti, iar în domeniul Justiţiei obiectivele PNL sunt punerea în acord a legilor Justiţiei cu recomandările Comisiei de la Veneţia, abrogarea prevederilor legii recursului compensatoriu, respingerea modificărilor făcute de majoritatea PSD-ALDE la Codul penal şi la Codul de procedură penală şi reluarea dezbaterilor cu privire la aceste acte normative.

În domeniul administraţiei, vom îmbunătăţi Codul administrativ care a fost adoptat în mod neconstituţional prin OUG de Guvern, vom face tot ce depinde de noi să corectăm mecanismul de alocare a resurselor financiare către autorităţile locale. Suntem după doi ani consecutivi de jaf făcut de Guvern în bugetele locale, doi ani consecutivi autorităţile locale au pierdut peste şapte miliarde de lei în bugetele locale şi foarte multe autorităţi locale sunt astăzi în riscul de a intra în incapacitate de plată, de a nu putea cofinanţa proiectele de investiţii de care avem atâta nevoie la nivel local„, a afirmat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *