Cazul primarului din comuna Spermezeu, cercetat penal după ce a agresat fizic un cetăţean, în luna februarie, va fi discutat în forurile de conducere ale PNL Bistriţa-Năsăud, a declarat joi, pentru AGERPRES, liderul organizaţiei judeţene, Ioan Turc.
Turc spune, în acelaşi timp, că va ţine cont de regretul exprimat public de primarul Sorin Hognogi faţă de acest incident şi de scuzele prezentate de acesta.
„Cazul va fi discutat în forurile de conducere, dar cred că important în asemenea situaţie este să avem un răspuns al instituţiilor abilitate. Am urmărit declaraţia domnului primar Sorin Hognogi, am înţeles că regretă gestul pe care l-a făcut, a fost sub imperiul unei mari emoţii generate de atitudinea omului respectiv, care i-a hărţuit în mod repetat familia. Nu sunt principial de acord cu folosirea forţei, forţa nu este o modalitate de a regla probleme, nu într-o lume civilizată, dar, pe de altă parte, sunt obligat să iau act de scuzele prezentate în spaţiul public de domnul primar Sorin Hognogi”, a declarat preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud.
Întrebat dacă acest incident afectează candidatura lui Sorin Hognogi pentru un nou mandat de primar, Turc a răspuns că doar cetăţenii pot da acest răspuns, la vot.
„Din punct de vedere statutar, nu (nu îi este afectată candidatura – n.r.). Din punct de vedere al modului în care cetăţenii se vor raporta la candidatul Sorin Hognogi, ne-o vor spune cetăţenii. Nu avem un cadru statutar în care să facem acest lucru (să îi retragem sprijinul – n.r.)”, a afirmat Ioan Turc.
Primarul comunei Spermezeu, Sorin Hognogi (PNL), este cercetat penal pentru lovire şi alte violenţe, după ce în luna februarie a agresat fizic un cetăţean pe terasa unui bar din localitate.
Incidentul s-a aflat abia după apariţia în spaţiul public, miercuri seara, a imaginilor surprinse de o cameră de supraveghere, în care se vede cum primarul vine şi îl loveşte pe bărbatul respectiv, aflat pe terasă.
Sorin Hognogi a recunoscut incidentul şi spune că este pentru prima dată când a agresat fizic pe cineva.
În acelaşi timp, edilul susţine că bărbatul agresat l-ar fi hărţuit şi ameninţat atât pe el, cât şi pe familia lui şi că a depus la rândul său o plângere penală.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News