Bistriţa-Năsăud: Elevii unui colegiu naţional din Bistriţa, evacuaţi după ce în clădire s-a simţit miros de gaz

112 SMURD
Sursa foto: X

Cei aproximativ 650 de elevi ai Colegiului naţional „Andrei Mureşanu” din municipiul Bistriţa au fost evacuaţi joi dimineaţă, în jurul orei 10,00, după ce în clădire a început să se simtă un miros puternic de gaz.

„Am simţit un miros puternic de gaz, care a devenit din ce în ce mai puternic odată cu trecerea timpului şi am decis să facem un apel la numărul de urgenţă 112, pentru a nu pune în pericol elevii şi cadrele didactice. Mirosul s-a simţit la parter, la intrarea dinspre Bulevardul Republicii, în zona arhivei şi a birourilor. Toţi copiii au fost evacuaţi, a sunat alarma specifică şi toţi sunt în siguranţă, pe terenul de sport din curtea şcolii. Vorbim despre aproximativ de 650 de elevi”, a declarat pentru AGERPRES directoarea colegiului, Monica Buboly.

La locul solicitării s-au deplasat echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud şi ale furnizorului de gaze naturale, precum şi şeful ISU, Cristian Bucur, şi prefectul judeţului, Teofil Cioarbă.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL