Skip to content
Bistrița-Năsăud Știri locale

Bistriţa-Năsăud: Niciun rezultat pozitiv la testele de salivă din şcoli; nu există teste pentru ziua de luni

Inquam Photos / Alex Nicodim

Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Bistriţa-Năsăud a transmis vineri, prin intermediul unui comunicat de presă, că testele de salivă folosite în această săptămână la nivelul unităţilor de învăţământ nu au avut niciun rezultat pozitiv, în schimb nu mai există teste disponibile pentru ziua de luni, potrivit agerpres.

„Nu au fost raportate cazuri pozitive în urma aplicării testelor de salivă la elevi. (…) Până în acest moment, nu s-au primit teste de salivă pentru săptămâna viitoare. Prin urmare, luni, 13 decembrie 2021, nu se efectuează testarea elevilor”, se arată în comunicat.

La nivelul judeţului, unde toate unităţile de învăţământ funcţionează cu prezenţa fizică a elevilor şi a preşcolarilor, testarea copiilor se face la domiciliu, cu câteva excepţii: pentru trei unităţi s-a optat ca testarea să fie realizată la şcoală, iar pentru alte patru se face în regim mixt.

La această dată, există un singur caz activ de COVID-19 în rândul personalului şi cinci în rândul elevilor, iar două formaţiuni de studiu îşi desfăşoară activitatea în sistem online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *