Skip to content
Politică

Black Cube, întorsătură neașteptată. Se va duce DIICOT peste Cristoiu? EXCLUSIV

psnews.ro

Scandalul Black Cube a luat o întorsătură neașteptată. Se va duce DIICOT peste jurnalistul Ion Cristoiu, singurul care a dezvăluit părți importante din dosar? Gazetarul a oferit, miercuri, pentru PSnews.ro, lămuriri pe această temă.

Amintim că, marți seară, DIICOT a emis un comunicat prin care a anunțat că va solicita punct de vedere Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), „pentru a analiza dacă publicarea masivă a unor documente și informații care, potrivit legii, se află într-o fază nepublică, ar putea aduce atingere intereselor justiției”.

Redăm mai jos comunicatul DIICOT, remis redacției PSnews.ro:

„1. La fel ca în toate dosarele aflate in lucru care au suscitat interesul opiniei publice și în cazul dosarului intitulat de presă ”Black Cube”, DIICOT a relaționat cu mass-media în mod echitabil și transparent, în limitele impuse de catre Codul de Procedură Penală și al Ghidului emis de catre CSM în această materie;

2. După reținerea și arestarea preventivă a inculpatului Dragomir Daniel, în conformitate cu dispozițiile art. 94 alin. 2 C.pr.pen., apărătorii inculpatului au solicitat copii de pe dosarul de urmărire penală, drept care le-a fost respectat. În acest sens, la datele de 28.09.2016, respectiv 12.10.2016, apărătorii inculpatului au primit copii de pe toate cele 13 volume ale dosarului de urmărire penală, inclusiv de pe volumul conținând răspunsul la comisia rogatorie emis de către autoritățile israeliene. Trebuie precizat că apărătorii inculpatului sunt singurele persoane care au deținut în mod legal copii de pe actele dosarului cauzei. Cea mai mare parte a actelor dosarului nu sunt documente destinate publicității, conform art. 285 C.pr.pen.

3. Considerăm că mijloacele de probă trebuie interpretate și dosarele penale soluționate în condiții de anchetă, în interiorul biroului procurorului sau în pretoriul instanței. Supraîncărcarea media cu documente prezentate prematur și disparat publicului nu pot duce în nici un caz la informarea corectă și obiectivă a acestuia. De asemenea, platforma oferită zilnic de mass-media pentru interpretarea unor probatorii într-o manieră care nu implică cunoaștere juridică depășește curiozitatea normală a oricărui jurnalist și încearcă să circumscrie probatoriile dintr-o cauză aflată în lucru la procuror denigrării unor persoane sau luptei dintre alte autorități ale statului. Aceste lucruri sunt străine activității de urmărire penală și sunt de natură să pună presiune pe procuror și judecător, precum și să altereze prezumția de nevinovăție de care se bucură oricare persoană cerecetată.

4. În consecință, DIICOT va solicita punct de vedere Consiliului Superior al Magistraturii pentru a analiza dacă publicarea masivă a unor documente și informații care, potrivit legii, se află într-o fază nepublică, ar putea aduce atingere intereselor justiției”.

În acest context, l-am contactat, miercuri dimineață, pe Ion Cristoiu (singurul ziarist care a publicat pe blog extrase din dosarul Black Cube), întrebându-l dacă se simte vizat de această acțiune a DIICOT.

„Nu mă simt deloc vizat – de ce să mă simt vizat? Domnii de la DIICOT, în primul rând, mi-au făcut un mare serviciu: au confirmat autenticitatea documentelor”, a răspuns Cristoiu.

Fondatorul „Evenimentului Zilei” s-a exprimat critic la adresa acoperiților din presă, care – în opinia lui – au încercat să mușamalizeze scandalul.

„Doi: iar mi-au făcut un bine (cei de la DIICOT – n.r.), deoarece agentura serviciilor din presă a lansat diversiunea știrilor care nu există și, în consecință, aceste documente au existat pentru foarte puține instituții de presă, deși erau foarte importante. Acuma: DIICOT (și bănuiesc că și CSM-ul, dacă va lua în discuție) va da o amploare scandalului și mă gândesc că și agentura va fi obligată măcar să menționeze că au apărut niște documente”, a explicat Ion Cristoiu.

Totodată, omul de presă scrisă a ținut să contrazică parchetul anti-mafia, precizând că documentele pe care le-a publicat NU le-a obținut de la avocații inculpaților din dosarul Black Cube.

„Trei: documentele respective e dreptul meu să le public, nu sunt de la avocați și nu văd prin ce ar afecta procesul sau ancheta. Procurorii nu cred că își bazează ancheta pe caracterul secret al documentelor. În ultimă instanță, nu văd de ce – repet – această anchetă ar fi fost secretă. Era și este de interes public să discutăm, deoarece documentele de acolo dezvăluie niște mizerii din bătălia politico-mafiotă de la noi și opinia publică trebuie să știe și aceste lucruri – sigur: unele sunt doar ipoteze, altele sunt certitudini. Opinia publică nu are decât să le judece. Dar ele trebuiau să ajungă (publice – n.r.), deoarece «băieții» (din serviciile secrete – n.r.) voiau să păstreze acest dosar în anonimat, pentru ca, pe baza acestui anonimat, să-și facă ei aranjamentele în urma cărora din grupul criminal organizat să rămână un singur tip: Daniel Dragomir (fostul ofițer SRI acuzat că le-ar fi plătit 900.000 de euro israelienilor de la Black Cube pentru spionarea și hărțuirea șefei DNA, Codruța Kovesi – n.r.). Și probabil că și ăla o să dispară, la un moment dat, din grup”, a detaliat jurnalistul.

Nu în ultimul rând, ziaristul a adus în discuție ipoteza propriei arestări și le-a oferit un „teaser” cititorilor, anunțând că, joi seară, va publica „un document și mai tare decât până acum”.

„Să ne lămurim: DIICOT-ul n-a spus nicăieri că va condamna presa. A dat o explicație și, după părerea mea, DIICOT-ul a fost forțat de servicii să dea această explicație, deoarece cele mai deranjate de aceste dezvăluiri sunt serviciile secrete, despre care se spun niște lucruri mai puțin măgulitoare. Și atunci – după părerea mea – DIICOT-ul au fost obligat să-și justifice în fața lor de unde am eu aceste documente. Dacă citiți cu atenție comunicatul, cei de la DIICOT spun că nu ei au dat, ci că au dat avocații. Dar nu cred că vor da socoteală cuiva. Dar putem să vedem evoluția: dacă mă arestează, înseamnă că e o botniță pusă presei; deocamdată, eu așa am interpretat. O să fac o pauză. Aveam de gând să public un document fundamental în seara asta, dar, fiind sub impresia alegerii lui Trump, oamenii sunt preocupați de altceva. Însă mâine seară o să dau un document și mai tare decât până acum, a încheiat Ion Cristoiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *