Skip to content
Politică

Blaga, tranșant privind rectificarea bugetară: „Reprezintă disperarea lui Ponta de a controla PSD”

Co-președintele Partidului Național Liberal, Vasile Blaga, a afirmat, luni, că rectificarea bugetară nu are viziune, nu îndreaptă resursele către politici publice importante, acoperă ”numai necesități politice și populiste” și reprezintă „disperarea lui Victor Ponta de a controla PSD prin alocarea unor sume imense pentru baronii din partid”.

„Este pentru prima dată după 1990 o rectificare care se face la sediul unui partid, nu la sediul Guvernului, bugetul țării transformându-se astfel clar în pușculița PSD. Rectificarea nu are viziune, nu îndreaptă resursele către politici publice importante, acoperă numai necesități politice și populiste”, a declarat Blaga, potrivit romaniatv.net.

„Nu s-a prezentat public dacă s-a obținut avizul Consiliului Fiscal. Rectificarea reprezintă disperarea lui Ponta de a controla PSD prin alocarea unor surse imense pentru baronii PSD”, a susținut Blaga, după ședința Comisiei de unificare a PNL.

El a criticat faptul că din bugetul statului au mers spre investiții, pe primele șase luni, doar 3,8 miliarde de lei, „adică cu 20% mai puțin decât în anul 2014”.

Citeşte şi: PNL propune consultări cu liderii partidelor parlamentare pe teme de interes major

„De aici și zicala: ce mi-e Ponta, ce mi-e Dragnea. Pentru că, dacă Dragnea, ca ministru al Dezvoltării, a modificat legislația prin Ordin de ministru și nu prin hotărâre de Guvern, a alocat bani de la Ministerul Dezvoltării, iată că acum face acest lucru cu tot bugetul de stat al României”, a afirmat c-opreședintele PNL.

Potrivit lui Blaga, chiar în condițiile unei colectări mai bune, nu ar trebui tăiat „niciun leu” de la sănătate, unde necesarul este cu mult peste bugetul aprobat, iar păstrarea sumelor la MS ar fi permis finanțarea mai bună a programelor din sistem.

De asemenea, el nu susține tăierea din fondul TVR, care se află într-o situație „disperată, ceea ce arată foarte clar dorința de politizare a acestei instituții”.

„Ce vor rezolva prin această rectificare? În primul rând o creștere iresponsabilă a deficitului, în condițiile în care Ponta dorește relaxare fiscală.

Apoi se taie aproape un miliard de lei de la Ministerul Transporturilor, bani de investiții. Cum crede Ponta că poate acoperi golul lăsat prin măsuri de relaxare fiscală dacă marile investiții publice sunt tăiate?”, a mai precizat Blaga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *