Skip to content
Politică

Blejnar e BOSS chiar și în arestul preventiv FOTO

agerpres.ro

Sorin Blejnar – fost președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) este BOSS chiar și în arestul preventiv, unde a ajuns în cel mai recent dosar în care îl anchetează Direcția Națională Anticorupție (DNA).

Blejnar nu a renunţat la capriciile impuse de înalta funcţie pe care a ocupat-o ani de zile nici măcar atunci când a intrat în arest preventiv. Îmbrăcat într-o ţinută lejeră (pantaloni sport, hanorac şi vestă) fostul șef al Fiscului şi-a luat, totuşi, cu el şi un costum de haine de soi, cel mai probabil pentru zilele în care va trebui să meargă în instanţă sau la audieri, scrie Adevărul.

Marţi seară, când a fost adus la Câmpina (acolo unde se află Centrul de reţinere şi arestare preventivă al IJP Prahova), fostul şef ANAF avea în braţe o husă specială pentru protecţia sacourilor, pe care se vedea clar emblema casei de modă Hugo Boss, specializată în haine pentru bărbaţi. Blejnar va rămâne în Centrul de reţinere de la Câmpina cel puţin până la sfârşitul acestei săptămâni, când Curtea de Apel Ploieşti va lua în discuţie contestaţia depusă de către fostul şef ANAF la decizia de arestare preventivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *