PSnews

Opinii

Blestemul celor doi ani. Semnele unei noi crize guvernamentale

Ne-am învăţat să spunem, de cele mai multe ori fără a avea un sens anume, că “istoria se repetă”. Formula a devenit aproape un truism, un fel de concluzie fără sens, folosită mai ales în cazurile în care îţi este aproape imposibil să argumentezi faptele din spatele acestei frazări. Dar iată cum, pentru cei care mai au răbdarea de a privi în urmă, istoria poate juca rol de Casandra prevestind acţiuni ce intră într-o spirală pe care cel care vrea să o observe o poate face cu uşurinţă.

Revenind la cotidian: vacanţa ultimelor zilei pare a anunţa marea fierbere ce urmează să se întâmple în politica românească în perioada
imediat următoare sau, pentru a rămâne în zona clișeelor, a fost liniştea dinaintea furtunii. Şi poate că această evaluare este cu atât mai
întemeiată, dacă privim la istoria recentă şi acceptăm teoria că România trăieşte într-o spirală, uneori extrem de periculoasă şi cu
efecte distructive asupra stabilităţilor construite în urma alegerilor sau a altor mecanisme democratice. Pare că, în mod implacabil,
guvernările sunt supuse regulii celor doi ani, acesta fiind termenul-limită de rezistenţă a alianţelor şi a fortificaţiilor construite de către câştigători în jurul guvernării.

Dar, pentru a da sens argumentaţiei din spatele formulei ce invocă repetabilitatea istoriei, este suficient să privim la dinamica politică a ultimilor 14 ani.

Perioada 2004 – 2008. Punct critic: anul 2006

În urma construirii unei alianţe extrem de puternice pe partea dreaptă între PNL şi PD, aceste partide preiau guvernarea, iar Traian Băsescu ajunge preşedintele României. Călin Popescu Tăriceanu devine astfel primul premier liberal, iar guvernarea părea să fie una ce aducea creşterea economică în buzunarele românilor. Doar că euforia şi jurămintele de fidelitate între partenerii de guvernare rezistă doar doi ani: în 2006 începe una dintre cele mai puternice crize politice, având la bază câteva scandaluri punctuale pe post de pretext: Varujan Vosganian este presupus a fi informator al Securităţii si pierde astfel nominalizarea pentru funcţia de comisar european, Teodor Atanasiu este suspendat din functie în urma unei cereri de începere a urmăririi penale, cerere nefinalizată ulterior. Dar cele mai interesante lucruri sunt legate de jocul făcut de ministrul Justiției de la acea vreme: Monica Macovei. O înregistrare a unei discuţii dintre aceasta şi consilierul prezidenţial Ștefan Deaconu ce a fost făcută publică a arătat adevărata miză a pionului lui Traian Băsescu în guvernul Tăriceanu: modificarea legislaţiei privind securitatea naţională şi cea de funcţionare a ANI. Tensiunile acumulate între cele două partide fondatoare ale Alianţei DA duc la ruperea guvernării la doar doi ani de la preluarea puterii şi intrarea în anul 2007 cu una dintre cele mai puternice crize politice: lansarea în luna ianuarie a acelui an a operaţiunii de suspendare a preşedintelui Băsescu.

Perioada 2008-2012. Punct critic: 2010

Precedenta criză despre care am vorbit are drept efect electoral întărirea PDL-ului şi a lui Traian Băsescu, cei care câştigă de altfel atât guvernarea următorilor patru ani, cât şi un nou mandat la Cotroceni. După un scurt intermezzo de amor cu pesediştii, partidul lui Traian Băsescu pare imbatabil, acoperind singur toate zonele de putere din România. Servit de un om obedient pe scaunul de la Palatul Victoria, Traian Băsescu părea că a găsit ecuaţia câştigătoare pentru guvernare, securizând aparent toate breşele unui posibil scandal. Cu toate acestea, istoria ne-a demonstrat că, şi în acest caz, liniştea a ţinut doar doi ani. Astfel, în seara zilei de joi, 5 mai 2010, președintele Băsescu îşi asuma pe faţă rolul în guvernarea României şi anunţa măsuri de austeritate fără precedent: tăierea pensiilor cu 15% şi a salariilor cu 25%. La toatea acestea se adăuga reducerea subvenţiei pentru încălzire şi scăderea ajutorului de şomaj, dar şi măsura luată în luna iunie a aceluiaşi an de a creşte TVA de la 19 la 24%.

2010 este anul de cotitură în care cei care câştigaseră puterea în 2008-2009 încep să se clatine în urma măsurilor luate şi începe prăvălirea în sondaje. Finalul anul 2010 este momentul în care încep primele discuţii între doi lideri tineri, dornici să îşi aducă propriile formaţiuni la putere: Crin Antonescu şi Victor Ponta. Atunci se pun bazele USL, alianţă ce va fi lansată în luna februarie 2011 şi care va fi ecuaţia câştigătoare în faţa PDL şi a lui Traian Băsescu.

Perioada 2012 – 2016. Punct critic: 2014

Alianța fiind construită pe o simpatie populară fără precedent, cei trei lideri ai USL – Ponta, Antonescu şi Constantin – reuşesc să dărâme prin moţiune de cenzură cabinetul Ungureanu. La 7 mai 2012, chiar înainte de alegerile parlamentare, Victor Ponta este învestit premier de către Traian Băsescu, punând bazele executivului USL. Formaţiunea câştigă detasat alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, cu aproape 60% din voturile valabil exprimate, părând că va reuşi să dea ţării o guvernare stabilă pentru următorii 4 ani.

Dar, şi în acest caz, dragostea a durat doar doi ani. La 24 februarie 2014, liderul PNL Crin Antonescu anunţă ieşirea din alianţă şi trecerea liberalilor în opoziţie, lăsându-l pe Victor Ponta stăpân peste o guvernare tot mai subrezită şi mai contestată. Dezvăluirile ultimei perioade arată că neînţelegerile dintre cei doi lideri au vizat lucruri mult mai profunde decât numirea la vremea respectivă a lui Klaus Iohannis în funcţia de ministru de Interne şi vicepremier, mai precis fiind fundamentate pe diferenţele de viziune privind numirile şi funcţionarea justiţiei.

Perioada 2016-2020. Punct de crtic: 2018?

Intrând în argumentaţia de mai sus şi speculând că dinamica politică trecută depăşeşte limita coincidenţelor, nu este hazardat să spunem că anduranţa construcţiilor de guvernare, a alianţelor şi a înțelegerilor politice pare a fi limitată la doi ani.

Şi iată că acum ne aflăm în pragul celor doi ani fatidici în care PSD şi Liviu Dragnea au ratat cel mai profund obiectiv al guvernării asumate: modificarea legilor justiţiei. Pentru șeful PSD perioada ce vine are valoare de simbol: îşi va conserva şi augmenta puterea fabuloasă pe care o deţine în propriul partid şi în controlarea instituţiilor statului sau va înregistra cea mai spectaculoasă înfrângere a unui lider politic care îşi ratează obiectivele chiar în situaţia de control absolut despre care vorbeam?

Pentru Liviu Dragnea miza personală şi politică este legată indisolubil de modificarea până la capăt a legislaţiei pe justiţie, dar şi de dărâmarea conducerii DNA, ţinta predilectă a formaţiunii pe care o conduce. Un pas greşit, un iz al eşecului îl va transforma pe
Dragnea în elementul sacrificiului ritualic al propriului partid. Şi asta pentru că fiecare pesedist a văzut de-a lungul timpul că ar putea împărtăşi soarta lui Grindeanu sau Tudose, s-a văzut ruşinat de inepţiile marionetei Dăncilă iar, mai nou, va trebui să explice de ce economic lucrurile încep să arate dramatic pentru România.

Soarta lui Dragnea atârnă de un fir de aţă – mai precis de aţa ce poate fi scurtată sau lungită de deciziile CCR de la finalul acestei luni,
dar şi de decizia instanţei în propriul dosar.

Si iată cum, la doar doi ani, România se află în faţa unei noi crize: fie ea una morală (dată de naştea noului lider Liviu Dragnea – mai autoritar, mai invaziv şi mai puternic după “rezolvarea”justiţiei), fie cea generată de căderea vertigionasă a acestuia şi ruperea PSD între Victor Ponta şi challengerii interni ce vor dori să îşi asume controlul partidului.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi