Blinken consideră încă posibil un acord de armistiţiu şi cere Israelului să nu lanseze o operaţiune majoră în Rafah

Antony Blinken
Sursa foto: Twitter/ SecBlinken

Secretarul de stat american Antony Blinken a apreciat joi, la Cairo, că o operaţiune majoră israeliană în Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, ar fi „o greşeală”, în timp ce este încă posibil un acord de armistiţiu între Israel şi Hamas, transmite AFP.

„Decalajul se micşorează” în negocierile pentru un armistiţiu, desfăşurate la Doha, unde şeful serviciilor de informaţii israeliene se va întâlni vineri cu şeful CIA şi, „deşi este dificil să se ajungă la un acord, este încă posibil”, a spus Blinken.

„Există modalităţi mai bune de a gestiona ameninţarea din partea Hamas”, a adăugat el, considerând „inutilă” o invazie terestră în Rafah, la graniţa cu Egiptul, unde sunt înghesuiţi aproape 1,5 milioane de palestinieni strămutaţi din cauza războiului.

Antony Blinken a mai spus că Statele Unite au prezentat un proiect de rezoluţie membrilor Consiliului de Securitate al ONU prin care cer o „încetare imediată a focului legată de eliberarea ostaticilor” din Fâşia Gaza.Textul subliniază „necesitatea unei încetări imediate şi durabile a focului care să protejeze civilii ambelor părţi, să permită furnizarea de ajutor umanitar esenţial” şi „sprijină fără echivoc eforturile diplomatice internaţionale de a obţine o astfel de încetare a focului în legătură cu eliberarea ostaticilor încă deţinuţi”.

Alături de şeful diplomaţiei americane, omologul său egiptean Sameh Shoukri a insistat că „trebuie să existe o încetare a focului şi o eliberare a ostaticilor şi a prizonierilor” după mai mult de cinci luni de război.

„Israelul nu trebuie să desfăşoare nicio operaţiune militară în Rafah, astfel încât să nu mai existe victime civile şi strămutare”, a insistat Shoukri, a cărui ţară se teme de o „deplasare forţată” a populaţiei din Fâşia Gaza pe solul său.

Mai devreme în cursul zilei de joi, Egipt, Qatar, Arabia Saudită, Iordania şi Emiratele Arabe Unite au participat la o reuniune ministerială la Cairo privind războiul din Gaza. Într-o declaraţie comună, participanţii au cerut „o încetare completă şi imediată a focului” şi „deschiderea tuturor punctelor de trecere dintre Israel şi Fâşia Gaza”, unde ajutoarele pătrund cu mare greutate.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: