Analistul economic Petrișor Peiu vorbește într-un editorial pentru Gândul despre „pericolul naționalismului lipsit de inteligență”, dar și despre aderarea României la Schengen, blocată de Olanda.
„În anul 2002, România se îndrepta cu pași rapizi spre integrarea în Uniunea Europeană. Mai aveam doi ani și trebuia să finalizăm cele 31 de capitole de negociere cu Comisia Europeană. Pe neașteptate, a apărut un oponent îndârjit al tuturor progreselor pe care țara noastră le făcea în timpul negocierilor: Olanda. Ba, mai mult, Olanda urma să dețină președinția Consiliului Uniunii exact în ultimul semestru al perioadei de negocieri, semestrul secund al anului 2004.
Guvernul olandez era condus, la vremea aceea, de către Jan Peter Balkenende, liderul partidului Christen-Democratisch Appèl, adică exact partidul cu cea mai îndărătnică politică împotriva lărgirii Uniunii și partidul care se opune și acum integrării României în spațiul Schengen. Era perioada în care mulți prin Europa se întrebau de ce să nu decupleze merituoasa Bulgarie de România, pe care toți o blamau. Situație grea, complicată, pe care, însă, România a gestionat-o cu succes.
Guvernanții de atunci au avut, inițial, o izbucnire teribilă de frustrare, convinși fiind că guvernul de la Haga avea un plan secret de a sărăci și așa-săraca Românie. Nivelul de frustrare era atât de mare încât în timpul unei ședințe de guvern s-a discutat serios ca guvernul să îl pună pe ambasadorul de atunci de la Haga (Iulian Buga) să trimită un drept la replică unui ziar olandez, De Telegraaf, în care apăruse un articol „defăimător ” despre corupția din țara noastră.
Marele noroc al guvernului de atunci de la București s-a numit Eugen Dijmărescu, un om de un bun simț colosal, dublat de o pricepere unică în aprecierea situației internaționale și de o cultură diplomatică și economică cu adevărat impresionante. Dijmărescu era, din fericire, unul dintre puținii oameni de părerea căruia ținea cont Adrian Năstase, atunci premier al României. Pe scurt, Dijmărescu, fin cunoscător al uzanțelor internaționale, l-a sfătuit pe Năstase să-l lase să gestioneze situația așa cum se face în orice stat din lumea democratică. Adică să accepte poziția olandeză și să înființeze un punct unic de contact pentru olandezi, unde să își poată discuta problemele. Plus un mecanism prin care guvernanții să răspundă problemelor enunțate de olandezi.
Sub bagheta lui Eugen Dijmărescu, am avut onoarea de a fi punctul de contact pentru Olanda în perioada 2002-2004 și de a-mi sluji astfel națiunea într-un moment decisiv pentru evoluția noastră din ultimele decenii. Concret, lucrurile se desfășurau astfel: în fiecare săptămână, mă întâlneam cu ambasadorul olandez de la București (împreună cu echipa sa) și revedeam toate cazurile care generaseră neîncrederea guvernului de la Haga. În aceeași săptămână, premierul Năstase avea pe masă o notă privind situația la zi și propunerile de soluționare, propuneri care se transformau în sarcini transmise miniștrilor în fiecare joi, la ședințele de guvern. Și ce să vezi, minune mare, abordarea lui Dijmărescu a funcționat. Vizita prim-ministrului Adrian Năstase în Olanda, în vara anului 2004, imediat după preluarea de către Olanda a președinției Consiliului Uniunii, a debutat cu un mic dejun de lucru între premieri, la care Jan Peter Balkenende ne-a anunțat oficial că una dintre prioritățile președinției olandeze era finalizarea negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană. Și olandezii s-au ținut de cuvânt”, scrie Peiu.
Citește articolul integral gandul.ro.
