Negocierile din coaliția de guvernare privind bugetul de stat pentru 2026 au intrat într-un impas, după ce partidele nu au reușit să ajungă la un acord asupra alocărilor bugetare pentru măsurile sociale și pentru programele de investiții. În acest context, conducerea PSD se reunește într-o ședință pentru a decide poziția partidului, în timp ce tensiunile dintre partenerii de guvernare cresc.
UPDATE 17:25
UPDATE 15:40
Ședință a coaliției de guvernare, de la ora 13:00
Liderii coaliției de guvernare se reunesc, luni, de la ora 13.00, într-o ședință în care urmează să discute din nou despre bugetul de stat pe acest an. Ședința are loc după o săptămână tensionată în coaliția de guvernare formată din PSD, PNL, USR, UDMR. G4Media va prezenta principalele secvențe din cadrul ședinței coaliției.
Ședința coaliției a fost precedată, dimineață, de o ședință a conducerii PSD, la finalul căreia Sorin Grindeanu a făcut mai multe declarații, de la scandalul care implică MAE referitor la repatrierea românilor blocați în Dubai și până la prețul carburanților care a explodat luni.
Grindeanu acuză: salariul minim convenit în coaliție lipsește din proiectul de buget
UPDATE 11:00
Bolojan a băgat parlamentarii PNL în ședință
În timp ce social-democrații discută strategia pe care o vor adopta în perioada următoare, dacă vor vota sau nu bugetul, și liberalii s-au reunit în ședință. Potrivit informațiilor Digi24.ro, premierul Ilie Bolojan i-a convocat la discuții pe reprezentanții PNL din comisiile de buget-finanțe și comisiile de administrație publică din Camera Deputaților și Senat, înainte ca proiectul de buget să ajungă la vot în Parlament. La întâlnire participă și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
Forma finală a proiectului de buget, discutată de premier şi de ministrul Finanţelor cu liberalii din comisii
PSD a convocat Consiliul Politic Național duminică, pe tema adoptării bugetului (surse)
PSD a convocat Consiliul Politic Național duminică, pe tema adoptării bugetului, conform surselor G4Media. Decizia a fost luată luni dimineață, în cadrul ședinței de partid care a avut loc pentru stabilirea condițiilor de adoptare a bugetului.
Întrebat dacă a mai primit cifre noi de la ministurl de Finanțe Alexandru Nazare, Sorin Grindeanu a spus că „aseară târziu a primit proiectul de buget”.
Despre prețurile carburanților, Grindeanu a spus că „probabil prim-ministru ar trebui să facă o informare pe treaba asta, dar nu e pe agendă”.
Întrebat dacă ar trebui o plafonare a prețurilor carburanțelor, liderul PSD a spus că trebuie văzut ce va spune premierul.
Întrebat, în continuare, cât de mult afectează faptul că a fost atacată la CCR ordonanța pe administrație, Grindeanu a spus că ordonația e în vigoare, își produce efectele, chiar dacă a fost atacată, ordonația e în vigoare.
Dispută majoră pe pachetul de sprijin social
Principala sursă a conflictului din coaliție este pachetul de măsuri sociale propus de Partidul Social Democrat. Social-democrații cer aproximativ 3,4 miliarde de lei pentru măsuri destinate persoanelor vulnerabile și pensionarilor, în timp ce Ministerul Finanțelor ar fi prevăzut doar 1,7 miliarde de lei pentru aceste ajutoare în proiectul de buget.
În plus, PSD și Uniunea Democrată Maghiară din România solicită și fonduri suplimentare pentru proiectele de dezvoltare locală derulate prin programele guvernamentale pentru primării. Miza totală a disputelor din coaliție este estimată la aproximativ 10 miliarde de lei.
De cealaltă parte, partenerii de guvernare susțin că bugetul trebuie să rămână realist și să respecte limitele impuse de deficitul bugetar.
PSD acuză blocarea negocierilor
Social-democrații l-au acuzat pe premierul Ilie Bolojan că ar fi provocat blocajul din coaliție prin modul în care a fost construit proiectul de buget, susținând că acesta nu reflectă solicitările tuturor partidelor aflate la guvernare.
Potrivit PSD, unele prevederi din proiectul propus de Executiv ar contrazice înțelegerile discutate anterior între liderii coaliției, ceea ce a dus la tensionarea negocierilor.
În acest context, conducerea partidului se reunește pentru a decide strategia politică și pentru a stabili cum va continua negocierea bugetului.
Posibilă schimbare de premier după adoptarea bugetului
Tensiunile politice au fost amplificate și de declarațiile liderului PSD, Sorin Grindeanu, care a lansat un sondaj pe rețelele sociale privind oportunitatea demiterii premierului după adoptarea bugetului pentru 2026.
Gestul a alimentat speculațiile privind stabilitatea actualei coaliții și posibilitatea unei reconfigurări a guvernului după adoptarea legii bugetului.
Bugetul ar trebui trimis în Parlament la jumătatea lunii martie
Liderii coaliției încearcă să ajungă la un compromis pentru ca proiectul de buget să fie finalizat și trimis în Parlament cel târziu la jumătatea lunii martie.
Negocierile sunt însă dificile, deoarece fiecare partid încearcă să includă în buget propriile priorități politice și economice. În același timp, guvernul este presat să mențină deficitul bugetar sub control, în condițiile în care România a avut în ultimii ani unul dintre cele mai ridicate deficite din Uniunea Europeană.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










