Skip to content
Politică

Blocarea nominalizărilor româncei Rovama Plumb şi ungarului Laszlo Trocsanyi, din cauza unor presupuse conflicte de interese ar putea fragiliza şi alţi aspiranţi la funcţii de comisar european

Blocarea nominalizarii candidaţilor ungar şi român în viitoarea Comisie Europeană (CE), din cauza unor prespuse conflicte de interese, ar putea fragiliza şi alţi pretendenţi, precum franceza Sylvie Goulard, comentează AFP, citată de news.ro.

Social-democrata româncă Rovana Plumb şi popularul ungarul Laszlo Trocsanyi (PPE dreapta) au fost audiaţi de Comisia ”Afacerilor Juridice” a PE, însărcinată, potrivit procedurii nominalizării noilor comisari, să le studieze declaraţia de interese.

Or la finalul acestei audieri cu uşile închise, eurodeputaţii au refuzat să le dea undă verde.

Iar ei urmau să trimită două e-mailuri preşedintei viitoarei CE, Ursula von der Leyen, pentru a-şi exprima ”îngrijorarea” în domeniul conflictelor de interese.

Această decizie poate să meargă până la a pune în discuţie nominalizarea celor doi candidaţi în echipa lui von der Leyen, care urmează să intre în funcţie la 1 noiembrie.

Conducătoarea germană urma să se întâlnească cu preşedintele Parlamentului David Sassoli joi seara, pentru a face un bilanţ cu privire la situaţie.

”Nimeni nu este capabil să prezică ceea ce se va întâmpla în acest stadiu”, a rezumat Manon Aubry, o deputată don cadrul Stângi Unitare Europene (GUE), membră a Comisiei Afacerilor Juridice.

”Pentru moment, asta îneamnă că procedura este suspendată, dar asta nu înseamnă neapărat că un nou candidat trebuie să fie propus în mo obligatoriu”, a precizat Andreeva, o purtătoare de cuvânt a actualei Comisii.

Concret, cei doi candidaţi nu pot, pentru moment, să treacă la etapa următoare a procedurii de nominalizare, adică la audiere – prevăzută săptămâna viitoare – în comisia parlamentară a portofoliului lor.

Ei sunt singurii care se află în acest caz, pentru că ceilalţi candidaţi au primit unda verde a eurodeputaţilor.

PACT DE NEAGRESIUNE

Punerea în discuţie a acestor doi candidaţi, o reprezentatntă a S&D şi unul al PPE, ar putea determina cele două partide să atace, ca măsură de retorsiune, un comisar afiliat liberalilor din Renew Europe, al treilea mare grup politic în UE.

Între ei se află belgianul Didier Reynders, vizat în ţara sa de o anchetă cu privire la acuzaţii de corupţie.

Însă franceza Sylvie Goulard pare şi mai fragilă, pentru că este vizată de două anchete – una în Franţa, cealaltă la Oficiul european de luptă împotriva fraidei (OLAF) – într-un caz de angajări fictive de asistenţi de eurodeputaţi Modem, care a obligat-o să demisioneze din Guvern în 2017.

Ea a acceptat deja să ramburseze 45.000 de euro PE cu privire la unul dintre asistenţi.

Întrebări se ridică de asemenea în jurul unui post generos generos remunerat pentru un think tank american, timp de doi ani şi jumătate, pe când era eurodeputată.

”Asta o pune într-o poziţie fragilă, pentru că ea poate fi asociată unui pachet mai larg”, aprecia la jumătatea lui septembrie eurodeputatul francez Pascal Canfin (Renew), care-şi exprima temerea cu privire la faptul că ar putea deraia pactul de neagresiune dintre cele trei mari partide europene.

”VÂNĂTOARE DE VRĂJITOARE”

Plumb, care candidează la portofoliul Transporturilor, se află în vizorul PE din cauza a două împrumuri litigoase.

”Ea a fost foarte slabă” în cursul audierii sale, a declarat o sursă prezentă în sală.

”Eu respect legea, Eu sunt de asemenea cât mai transparentă, pentru că nu am nimic de ascuns”, a declarat ea la finalul audierii, fără să cunoască decizia eurodeputaţilor.

”Avem zece recursuri posibile” pentru a o înlocui pe Plumb, a comentat preşedintele Camerei române a Deputaţilor Marcel Ciolacu (PSD).

Trocsanyi, care vizează portofoliul Extinderii, a fost întrebat despre legăturile sale cu cabinetul de avocatură pe care l-a înfiinţat în 1991, înainte să devină ministru al justiţiei al lui Viktor Orban.

”Eu nu am primit nicio remuneraţie din partea cabinetului de avocatură” din 2007, a declarat el, citat într-un comunicat.

Un purtător de cuvânt al Guvernului ungar a declarat că Trocsanyi plăteşte faptul că a fost ministru ”atunci când Ungaria a închis frontierele migranţilor”.

Jozsef Szajer, un eurodeputat ungar din cadrul Fidez, partidul suveranistului Orban, a catalogat această decizie drept o ”vânătoare de vrăjitoare politică”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *