Alegerile locale din București de anul acesta vor aduce o confruntare în patru. Pe de o parte, îl avem pe actualul primar, Nicușor Dan, susținut de Alianța Dreapta Unită, al cărui mandat a fost în linii mari o dezamăgire pentru bucureșteni care au fost ținuți în frig în fiecare iarnă începând cu 2020.
Pe de altă parte, o avem pe Gabriela Firea, din partea PSD. Fostul edil a intrat în cursă după retragerea candidatului comun al PSD – PNL, medicul Cătălin Cîrstoiu. Firea stă bine în sondajele de opinie, cu 21,4%. Ținând cont de intrarea destul de târzie a acesteia, șansele sunt ca Firea să acumuleze procente în următoarea lună. La fel stau lucrurile și cu candidatul PNL, Sebastian Burduja care câștigă teren de la sondaj la sondaj. Cel mai bizar candidat este de departe Cristian Popescu Piedone. Potrivit sondajelor de opinie, acesta are șanse mici la victorie, pierzând practic teren de la sondaj la sondaj. Ținând cont că Piedone ar avea șanse foarte mari să rămână edil la Sectorul 5, se pune întrebarea de ce acesta și-ar sacrifica locul la primărie pentru un obiectiv aproape intangibil pentru el, precum Primăria Generală?
Strategia lui Piedone
Intrarea lui Piedone în cursa pentru Primăria Capitalei poate fi pentru mulți o enigmă. Acesta nu are șanse de victorie și, mai mult, ar pierde poziția pe care o are la Primăria Sectorului 5. Mai mult decât atât, intrarea lui Piedone în cursă pare a fi un cadou pentru Nicușor Dan. Asta pentru că primarul Sectorului 5 și candidatul PSD, Gabriela Firea, se bat în linii mari pe aceleași voturi – cele din bazinul tradițional al PSD. În consecință, intrarea lui Piedone în cursă nu face decât să fragmenteze votul stângii, iar lucrul acesta funcționează în favoarea lui Nicușor Dan, actualul edil. Prin urmare, ce urmărește în realitatea Cristian Popescu Piedone?
Răspunsul ar putea fi unul dual. Este posibil ca într-o primă fază, Piedone să fi sperat la o nominalizare oficială din partea PSD. Cu alte cuvinte, după retragerea lui Cătălin Cîrstoiu din cursă, în calitate de candidat comun PSD – PNL, coaliția ar fi avut doar două variante: să găsească un alt candidat comun, sau să meargă fiecare cu propriul candidat. După ore întregi de negocieri, liderii coaliției au mers pe scenariul al doilea. Lucrul acesta deschidea posibilitatea ca Piedone să fie nominalizat drept candidatul PSD. Doar că acesta avea în realitate șanse foarte mici să fie candidatul social democraților. Aceștia au semnalizat de multă vreme că, în cazul unei candidaturi separate, nominalizarea PSD va fi Gabriela Firea, fostul edil. Lucrurile se îndreptau în acea direcție din momentul în care Firea primise votul de încredere de la Biroul permanent al PSD Bucureşti, în februarie. Dacă Ciolacu l-ar fi nominalizat pe Piedone atunci ar fi deschis un conflict în PSD și ar fi accelerat formarea unei tabere rivale în jurul Gabrielei Firea. Astfel, mutarea lui Ciolacu, în sensul susținerii Gabrielei Firea a fost cât se poate de previzibilă.
Pe de altă parte, dacă Piedone a mizat pe această strategie în primă fază, calculând astfel greșit, este posibil ca acesta să își fi adaptat ulterior strategia pe parcurs. De data aceasta Piedone continuă cu încăpățânare cursa tocmai pentru a pune presiune pe PSD. Dacă Piedone nu este candidatul PSD la Primăria Capitalei, atunci Piedone se asigură că PSD nu câștigă alegerile la Primăria Capitalei, rămânând într-o cursă pe care nici el nu o poate câștiga. Cu alte cuvinte, vorbim despre o strategie de tip kamikaze. Piedone vrea ca PSD să negocieze cu el ieșirea din cursa pentru Primăria Capitalei, jucând totul pe un bluff. Asta pentru că deși acesta încearcă să obțină ceva de la PSD în schimbul retragerii din cursă, Piedone – și probabil social democrații – sunt conștienți că edilul de la Sectorul 5 nu își va sacrifica în final cariera politică pentru o himeră.
Astfel, deși pare că Piedone joacă tare, bluff-ul acestuia s-ar putea încheia mai devreme sau mai târziu, dacă social democrații nu îi vor oferi nimic.
Autor
-
Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News