Skip to content
Politică

BNR a colaborat şi ea cu SRI

ordineazilei.ro

Banca Naţională Română a încheiat în ultimii 12 ani patru protocoale secrete cu SRI.

Primul protocol a fost încheiat în 2006 iar problematica vizată a fost prevenirea şi combaterea terorismului, după cum reiese din precizările făcute de BNR pentru agenţia de ştiri Mediafax.

Acest protocol a fost abrogat în 2009, an în care BNR şi SRI au încheiat un al doilea protocol de colaborare „care are la bază Legea nr. 51/1991, Legea nr. 14/1992, Legea nr. 535/2004, Legea nr. 312/2004 şi Hotărâri ale CSAT”.

După doi ani, în 2011, BNR a parafat al treilea protocol secret cu SRI, unul care privea „crearea cadrului tehnic necesar schimbului de informaţii prin intermediul sistemului informatic integrat, care are la bază Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, HG nr. 952/2003 privind aprobarea normelor şi procedurilor în vederea operaţionalizării Sistemului informatic integrat, componentă a Sistemului Electronic Naţional, Legea nr. 51/1991, Legea nr. 14/1992, Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică şi Hotărâri ale CSAT”.

Al patrulea şi ultimul protocol încheiat de Banca Naţională cu SRI a fost semnat anul următor, în 2012, iar conform instituţiei conduse de Mugur Isărescu acesta are la bază „Legea nr. 51/1991, Legea nr. 14/1992, Legea nr. 312/2004 şi Hotărâri ale CSAT

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *