Consiliul de Administraţie al BNR îşi schimbă structura începând de luni. Noul CA al BNR, care include trei nume noi – Liviu Voinea, Gheorghe Gherghina şi Daniel Dăianu – a fost votat în iunie de către Parlament.
Mandatul de cinci ani al actualului Consiliu de Administraţie (CA) al BNR ajunge la final, iar noii şi vechii aleşi vor ocupa de săptămâna viitoare cele nouă fotolii din celebra sală de consiliu de la banca centrală, având pe masă ca obiective principale intrarea în uniunea bancară şi aderarea la zona euro.
Noul Consiliu de Administraţie al BNR are ca obiectiv central adoptarea euro, scrie Ziarul Financiar.
Nu e normal ca un polițist să se pensioneze la 45 de ani, susține Ludovic Orban: Nu mi se pare just!
Numirea prefectului de Cluj reaprinde revolta disidenților din PNL: „Sunt mulți nemulțumiți de cum este condus acest partid!”
Ce șanse au PMP și Pro România să mai revină pe scena politică după rezultatele slabe din 2020
Cum se apără deputatul PNL care a votat amendamentele PSD la buget: Unele erau foarte bune
Picătura care a umplut paharul. Cum se poate destrăma coaliția de guvernare după clasarea dosarului 10 august
Acesta este al cincilea consiliu de administraţie al BNR de după Revoluţie. Intrarea României în zona euro, anticipată pentru 2019, este un proiect în care banca centrală va juca un rol important şi ar trebui să devină tema prioritară a noului mandat al Consiliului de Administraţie, format din patru executivi şi cinci membri simpli.