Skip to content
Editorial Opinii

BNR lansează încă 800 de milioane de Euro pe apa Sâmbetei. În ce scop?

Cifrele îl contrazic pe Mugur Isărescu. Abia s-au uscat literele tiparului pe declarațiile de ieri ale guvernatorului în privința cursului de schimb că imediat, statisticile BNR îl și contrazic.

Au trecut mai puțin de 24 de ore de când, guvernatorul Isărescu, refrișat după întemnițarea lui Liviu Dragnea și slobozirea de la guvern a lui Vâlcov, afișa, ca întotdeauna post-factum, lecții de înțelepciune: ,,Adoptarea OUG114 la sfârșitul anului trecut a contribuit, printre altele, la incertitudinea din piață, dar și la un episod de depreciere moderată a monedei naționale în ianuarie 2019. Astfel, stabilitatea relativă a cursului de schimb a fost puțin afectată. Evident, o anumită marjă de volatilitate este naturală, dar permiteți-mi să subliniez că nu prin curs de schimb ar trebui corectat dezechilibrul extern, ci prin reforme structurale și ajustări fiscale’’.

Nimic nou în comportamentul istoric al lui Isărescu: complice când sunt unii la butoane care îi pot amenința poziția, pârâcios prin a arunca vina exclusiv pe alții când aceștia nu îi supraviețuiesc, uitându-și menirea că totuși el și BNR controlează și decid politica monetară.

Ceea ce încearcă Mugur Isărescu acum, post-Dragnea, este să își minimalizeze propriile erori de politică monetară și anume faptul că acționează prea-târziu, prea puțin și de regulă cu instrumente neadecvate.

Indecent de puțin a vorbit Mugur Isărescu ieri, la AmCham despre ratarea țintei de inflație sub mandatul său. Deloc nu a vorbit Mugur Isărescu despre faptul că, acționând prea târziu și prea puțin în ceea ce privește dobânda de politică monetară, a ajuns ca România să aibă cea mai mare inflație din Uniunea Europeană. Isărescu s-a mărginit în a expune faptul că și alte state au rate de inflație superioare ratei de dobândă de politică monetară.

Dar discursul de ieri al lui Isărescu arată că, la 30 de ani după ce a fost plasat guvernator, încă nu înțelege termenul de volatilitate în ceea ce privește cursul unei monede. Și mai arată că, deși susține că ,,nu prin curs’’ trebuie corectat dezechilbrul extern, istoric, Isărescu doar așa știe să o facă, acționând prea târziu și prea puțin, și de multe ori cu instrumente nepotrivite.

Isărescu, invitat să vorbească despre parcursul ,,post-criză’’ al României demonstrează faptul că nu a învățat nimic din precedenta criză, atunci când, prin curs a corectat dezechilibrul extern, fiind complice în perioada 2005-2008 pentru politici fiscale iresponsabile. Vă reamintesc declarațiile lui Isărescu din 2008: ,,România crește economic cu 5% pe an de 10 ani și va mai crește încă 10 ani cu 5%’’ sau ,,nu avem nevoie de Fondul Monetar Internațional’’, achiesând totodată la argumentele lui Traian Băsescu: ,,această criză nu ne va atinge’’.

Tocmai în lumina declarațiilor din urmă cu 11 ani (,,România va continua să crească cu 5% pe an și în următorii 10 ani), îi rog frumos pe cititori să privească cu circumspecție declarațiile de ieri ale lui Isărescu: ,,Performanța post-criză a României a fost impresionantă: ritmul mediu anual de creștere a fost de 4,6% în ultimii 5 ani. Economia României este în continuă creștere, dar unele tensiuni amenință echilibrul macroeconomic’’. Ultima oară când Isărescu prorocea ,,continua creștere’’ a urmat cea mai draconică criză și cea mai mare cădere economică din toată Uniunea Europeană – mă refer la criza din 2009-2012 în România. A urmat o depreciere a leului față de Euro de 3,6 lei până la 4,3 lei, de 20% în mai puțin de 6 luni, iar Isărescu a irosit în favoarea băncilor un miliard de Euro din rezerva valutară (în 2008) pentru a apăra un nivel de curs care nu era de apărat. Băncile au profitat atunci, profită și acum.

Faptul că, Isărescu numește ,,depreciere moderată’’ a monedei naționale așezarea Euro-Leu la 4,75, arată, în opinia mea, că se construiesc noi presiuni pentru deprecierea leului. Și nu este numai opinia mea.

Am arătat în trecut cum Isărescu a cheltuit peste un miliard de Euro din rezerva valutară (în 2018) pentru a apăra un nivel de curs care nu era de apărat – 4,5 lei pentru un Euro. Vreți să știți ce s-a întâmplat cu miliardul acela? Ca în 2008: BNR a vândut Euro din rezerva pentru a tempera deprecierea leului, încasând 4,5 lei pentru fiecare euro. Leii au fost puși la dispoziție de către bănci, din depozitele românilor pe care le bonificau mizerabil, cu sub 1%, în timp ce inflația urca la 5%. Ulterior, băncile au vândut acești Euro al 4,8 lei, realizând un profit anualizat de peste 15%. Asta până când a apărut o nouă tensiune pe deprecierea leului. Când BNR a făcut la fel, la începutul acestui an.

Și la fel s-a întâmplat și în luna mai 2019. Datele comunicate astăzi de BNR arată că luna trecută, rezerva valutară a scăzut cu 860 de milioane de Euro. Aici nu este vreun dubiu: BNR a cheltuit peste 800 de milioane de Euro pentru a apăra în luna mai nivelul de curs de 4,75 de lei, întrucât BNR, în speranța de a se realege ca șefime în acest an pentru încă 5 ani, a folosit rezervele valutare, pentru a da senzația de ,,depreciere moderată’’ și mai ales de falsă stabilitate a cursului. Din ieșirile de aproape 2 miliarde de Euro din luna mai, peste un miliard de Euro au reprezentat plăți de rate din datoria publică (și dobânzi) și peste 800 de milioane de Euro au reprezentat intervenții directe ale BNR, prin vânzarea de valută, pentru a opri deprecierea leului de peste 4,75 de lei. Știți cine a cumpărat aceste sute de milioane? Băncile, din banii populației ținuți în depozite și pe care le bonifică mizerabil, sub jumătate din rata inflației. Știți ce vor face băncile cu aceste 800 de milioane de Euro? În momentul în care deteriorarea gravă a fundamentelor economice (inflație, deficit bugetar, deficit de cont curent) dar și creșterea economică falsificată vor fi devoalate, vor vinde aceste sute de milioane (și altele, în marjă), să spunem la 4,95 de lei, realizând un profit anualizat, dacă asta se va întâmpla în următoarele 3 luni, de peste 15% (sau chiar mai mult).

Aceasta conduită repetată, de intervenții pe curs în locul unei politici monetare tari, care să contrabalanseze laxitatea politicii fiscale, reprezintă încă o confirmare că Isărescu nu a înțeles nimic din criza din 2009-2012, așa cum nu a înțeles nimic din creșterea economică din 2005-2008. Și la fel, nu înțelege mare lucru nici din ,,revenirea’’ spectaculoasă pe care ne-o propovăduiește drept lecție post-criză, atâta timp cât la baza acestei creșteri (dincolo de mixul nepotrivit și complice între politica monetară și politica fiscală) are la baza în primul rând căderea economică de după 2008 și tratarea crizei atât prin depreciere internă (majorarea TVA-ului la 24% și tăierea salariilor) cât și prin depreciere externă (deprecierea semnificativă a cursului), ceea ce a condus economia în criză la un nivel mult mai jos decât dacă politicile monetare și fiscale ar fi fost folosite competent și cu bună credință. Așa numitul, efect de bază.

Faptul că Isărescu vorbește despre ,,volatilitate’’ în timp ce aruncă încă 800 de milioane de Euro pe Apa Sâmbetei (,,hotarul dintre lumea văzută și lumea nevăzută’’) mie îmi arată că, politica monetară a lui Isărescu în cele 7 sau 9 mandate a devenit din ce în ce mai puțin pură. Prin urmare, Isărescu, nici la această criza bugetară favorizată de politica monetară complice, nu are, cum îi spunea el? ,,Niciun Damf’’ de dorință de a crea instituții economice viabile care să motiveze populația și companiile să investească și să muncească atât timp cât băncile sunt încurajate chiar de către BNR să facă operațiuni speculative, și să ajute astfel BNR și Guvernul să fure putere de cumpărare prin inflație de la populație și companii. Așa cum și BNR a stat de șase atunci când băncile externalizau așa numitele ,,neperfomante’’ la numai 5% din valoare, în dauna aducerii de capital corespunzător greșelilor făcute și mai ales, în frauda bugetului de stat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *