Blocul Național Sindical (BNS) a trimis președintelui Nicușor Dan o scrisoare deschisă prin care i se solicită inițierea, la nivelul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, unei dezbateri privind securitatea energetică a României, în care să fie implicate toate instituțiile cu atribuții în domeniu, precum Ministerul Energiei, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și Consiliul Concurenței.
BNS îi atrage atenția președintelui că promulgarea legii 171/2026, prin care este vizată achiziția a 49,9 milioane MWh de gaze naturale prin proiectul Neptun Deep, poate „produce efecte asupra bugetului de stat, facturilor populației, prețurilor energiei electrice, competitivității industriei românești și atractivității României pentru investiții” în perioada 2027-2034.
În scrisoare, BNS prezintă președintelui două scenarii. Primul scenariu este cel în care prețul gazului pe piața liberă va fi mai mic decât prețul de 48,752 de euro/MWh stabilit prin lege. Al doilea scenariu este acela în care costul suplimentar al gazului se transferă în economie și în prețurile plătite de consumatori, ceea ce ar duce la o creștere de 113% la prețul gazului.
Analiza BNS arată că există posibilitatea să avem o creștere cu peste 100% a facturilor la căldură pentru populația care se încălzește în sistem centralizat, pentru că gazele vor fi introduse în centralele pe cogenerare la un preț dublu față de cel existent.
De asemenea, BNS adresează președintelui o serie de întrebări la care așteaptă răspuns „urgent”.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









