Angajaţii din Finanţe continuă protestele în mai multe oraşe din ţară, vineri, ca răspuns la lipsa de reacţie a Ministerului Finanţelor şi Guvernului în privinţa soluţionării solicitărilor venite din partea sindicatelor din sector.
Potrivit Blocului Naţional Sindical (BNS), protestele au început în administraţiile fiscale din judeţele Arad, Botoşani, Buzău, Iaşi, Vâlcea, Bacău, Dolj şi Prahova.
„Blocul National Sindical informează că, astăzi, 1 septembrie, continuă protestele în mai multe administraţii fiscale din ţară din judeţele: Arad, Botoşani, Buzău, Iaşi, Vâlcea, Bacău, Dolj şi Prahova. Protestele sunt organizate de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea”, afiliată la BNS”, se arată într-o informare a BNS.
Sindicaliştii din Finanţe se pregătesc pentru declanşarea unei greve în prima parte a lunii septembrie.
Angajaţii din Administraţia Fiscală au organizat pe 22 august o grevă de avertisment în toată ţară şi un miting de protest în faţa Ministerului Finanţelor.
De asemenea, în data de 11 august, peste 15.000 de angajaţi din structurile Ministerului de Finanţe din toată ţara au declanşat proteste spontane, nemulţumiţi de măsurile propuse de Executiv pentru reducerea cheltuielilor bugetare, în condiţiile în care acestea ar putea afecta peste 22.000 de persoane din sistem.
Autor
-
Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News