Skip to content
Politică

Boc anunță un val anti-Orban în PNL: cine face parte din grupul nemulțumiților

colaj PS News
" "

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, reacționează după ce Clujul a pierdut funcția de prefect, în favoarea celor de la UDMR. Edilul susține că nu înțelege de ce conducerea PNL a cedat Prefectura în fața celor de la UDMR, având în vedere că filiala liberală de la Cluj a obținut un scor bun la alegeri.

„Eu am fost președinte la PDL și n-am avut niciodată la Cluj alt prefect decât PDL. Și atunci, la fel ca acum, Clujul a avut cel mai mare număr de voturi partidului”, spune Boc.

" "
" "

„Eu sper că după vreme rea vine vreme bună. Să spunem lucrurile în ordine. Și la Primărie, Consiliul Local, Guvern este alături de UDMR. Și domnul Alin Tișe și eu avem majoritate alături de UDMR. Acesta este un lucru clar, a adus stabilitate județului și am reușit să facem din Cluj un pol al prosperității, al colaborării interetnice.

Însă sunt linii pe care nu avem voie să le trecem niciodată. PNL a trecut o linie roșie în relația cu noi pentru că din acest punct de vedere este foarte greu, n-am argumente să spun de ce PNL a optat pentru alt județ și nu pentru Cluj atunci când a fost făcută în coaliție această decizie politică. Eu am fost președinte la PDL și n-am avut niciodată la Cluj alt prefect decât PDL. Și atunci, la fel ca acum, Clujul a avut cel mai mare număr de voturi partidului. Acum n-avem prefect, atunci am avut prefect. Asta depinde de ce decide conducerea partidului.

De aceea și prima reacție pe care am avut-o a fost de starea profundă de nemulțumire, care există în rândul organizației: și la Tișe, și la Buda, și la Tarcea și la toți colegii. Dar de aici înainte este politică internă și le purtăm în interiorul partidului.

Cât timp nu este numit, mai există totuși o șansă”, a spus Emil Boc la Ziua de Cluj LIVE.

 

Președintele Consiliului Județean Cluj, liberalul Alin Tișe, i-a trimis o scrisoare deschisă președintelui PNL Ludovic Orban în care îi cere să îndrepte „greșeala” de a ceda funcția de prefect al județului celor de la UDMR. Scrisoarea este semnată, potrivit lui Tișe, de alți 70 de primari din județ. În caz contrar, Tișe amenință cu demisia din partid.

Amintim că funcția de prefect al județului Cluj a revenit celor de la UDMR, în urma negocierilor din coaliție. Potrivit unor surse participante la discuții, repartizarea s-a făcut prin sistemul de tragere. PNL a ales primul, decizia fiind să ia județul Sibiu, USR PLUS a optat pentru București, iar UDMR a avut prima opțiune județul Cluj. În funcția de prefect va fi numit avocatul Istvan Zahoranszki.

Totuși, în compensație pentru numirea unui prefect de la UDMR, fililala Cluj a primit un loc în Guvern. Actualul prefect, Mircea Abrudean a fost numit joi secretar general adjunct.

DETALII AICI: Se încing spiritele în PNL: grupul de la Cluj nu acceptă prefect de la UDMR și amenință cu demisii

 

1 comentariu la “Boc anunță un val anti-Orban în PNL: cine face parte din grupul nemulțumiților

  1. & Dacă s-a făcut și vreun studiu din care ar reieși că și investițiile lui Soros în globalizare ar „sponsoriza” COVID , ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *