Skip to content
Politică

Boc intervine în scandalul Codului Fiscal și le atrage atenția politicienilor: „E bine să țină cont”

Primarul Clujului, Emil Boc, intervine în scandalul Codului Fiscal.

Astfel, edilul a declarat, miercuri, că politicienii români ar trebui să țină cont de părerile specialiștilor atunci când iau decizii pentru a se evita o altă criză cum a fost cea dintre anii 2009-2010.

”Persoana cea mai autorizată din România să facă astfel de estimări este guvernatorul BNR și e bine ca oamenii politici să țină cont și de părerile specialiștilor atunci când iau decizii politice, pentru că dacă nu se ține cont de aceste păreri, ne putem întoarce la crize de genul celor care au fost în 2009 — 2010. Aceste crize au fost generate de iresponsabilitatea politicienilor la un moment dat. Eu am spus, în momentul în care președintele a solicitat o analiză suplimentară a Codului Fiscal, că este o decizie responsabilă, că e bine să ne uităm de două ori înainte de a tăia o dată și că orice reflecție pe marginea unui act normativ cu impact major asupra destinelor românilor în viitor trebuie luată după o analiză profundă”, a declarat Emil Boc, potrivit agerpres.ro.

Acesta a mai precizat că declarația sa nu trebuie interpretată ca o împotrivire la măsurile de relaxare fiscală, dar că acestea trebuie făcute cu responsabilitate și într-un dozaj care să reziste pe termen lung.

Guvernatorul Mugur Isărescu a declarat marți că, în opinia sa, în fiecare an de succes — iar 2015 este un an de succes — se poate forma un nou sâmbure al crizei.

„Și, dacă nu acționăm din timp, se ajunge acolo. Dar eu cred că reacționăm… De câte ori trebuie să dăm cu capul într-un perete ca să vedem că e tare?! Macrostabilitatea nu este o toană a BNR sau un pretext ca să ne aflăm și noi în treabă. Este baza pe care se poate construi durabil bunăstarea. Orice creștere de nivel de trai fără macrostabilitate este efemeră. Și nu doar atât…când faci ajustarea, duce la nedreptăți îngrozitoare. Trebuie să tai în carne vie. Ar fi culmea să nu fi învățat nimic din criza din 2007 — 2008”, a arătat Isărescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *