Skip to content
Știri locale Timiș

Bode, despre cazul poliţistului agresat la Timişoara: Acel derbedeu este în arest şi sper să înfunde puşcăria

Facebook

Ministrul de interne, Lucian Bode, este furios după ce un poliţist a fost bătut de un interlop într-un mall din Timişoara. Colegii acestuia nu au schițat nicio intenție de imobilizare a agresorului.Ministrul a spus „acel derbedeu este în arest şi sper să înfunde puşcăria, aşa cum merită”.

Lucian Bode a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, despre cazul poliţistului agresat la Timişoara. „Am văzut şi eu, o situaţie tristă pentru colegul nostru, pentru poliţist. Aşa cum ştiţi, acel derbedeu este în arest şi sper să înfunde puşcăria, aşa cum merită”, a transmis Lucian Bode, citat de antena3.ro.

Un bărbat, cunoscut în lumea interlopă din Timişoara, a fost arestat preventiv după ce a atacat un poliţist, în parcarea unui centru comercial. IPJ Timiş afirmă că, deşi la momentul respectiv se aflau în preajmă şi alţi poliţişti, aceştia nu au reacţionat imediat, astfel încât conflictul să escaladeze, însă, ulterior, atacatorul a fost imobilizat, tot în parcare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *