Skip to content
Politică

Bode: România trebuie să devină cât mai curând membră a spaţiului Schengen; este deplin pregătită

Facebook/Lucian Bode

România trebuie beneficieze cât mai curând de drepturile pe care le are orice stat membru Schengen – este mesajul transmis joi, la reuniunea Consiliului informal Justiţie şi Afaceri Interne, de ministrul Lucian Bode, care a solicitat accelerarea discuţiilor în acest sens.

România trebuie să devină cât mai curând membră a spaţiului Schengen! Suntem pe deplin pregătiţi pentru acest pas. Am participat astăzi, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, la Consiliul informal Justiţie şi Afaceri Interne – Secţiunea Afaceri interne – în format videoconferinţă, organizat de Preşedinţia portugheză a Consiliului Uniunii Europene. Cu această ocazie, am subliniat importanţa temelor propuse şi am salutat abordarea Preşedinţiei portugheze pentru continuarea discuţiilor.

În acest cadru, am ţinut să subliniez importanţa contribuţiei României la eforturile comune pentru gestionarea migraţiei, prin participarea consistentă la activităţile Agenţiei FRONTEX, prin acţiunile de relocare a persoanelor aflate în nevoie de protecţie internaţională ca urmare a misiunilor de căutare şi salvare din Marea Mediterană, respectiv prin iniţierea unor documente de cooperare bilaterală cu statele aflate în prima linie în ceea ce priveşte presiunea migratorie„, a scris Bode, pe Facebook.

 

El a menţionat că, deşi România a participat până în prezent „la toate mecanismele UE de împărţire a responsabilităţii, îndeplinind cu succes toate obligaţiile, ţara noastră nu beneficiază deocamdată de drepturile aferente unui stat membru Schengen”.

În aceste condiţii, am atras atenţia asupra faptului că, pentru a atinge un echilibru just între drepturi şi obligaţii în interiorul Uniunii Europene, România trebuie beneficieze cât mai curând de drepturile pe care le are orice stat membru Schengen. Românii trebuie să ştie că aderarea la spaţiul Schengen este un obiectiv major pentru care România a depus eforturi considerabile şi a făcut investiţii semnificative.

Astfel, am solicitat accelerarea discuţiilor privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, invocând totodată importanţa unei perspective realiste asupra calendarului de aderare„, a adăugat ministrul de Interne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *