Skip to content
Politică

Bodog, precizări de ultimă oră despre manevrele ministerului cu salariile medicilor

vocea.biz

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a făcut vineri precizări de ultimă oră în ceea ce privește manevrele cu salariile medicilor ale ministerului pe care îl conduce.

Demnitarul a declarat că nu vor exista scăderi salariale în domeniul medical și a anunțat că se va întâlni din nou, săptămâna viitoare, cu reprezentanții sindicatelor din sănătate, transmite Agerpres.

„Eu am avut ieri deja întâlniri cu reprezentanții sindicatelor. De altfel, am avut întâlniri și la nivelul Guvernului alaltăieri, unde am stabilit un calendar de acțiuni. Ieri m-am întâlnit și cu protestatarii din fața Ministerului Sănătății și le-am spus că nu este în intenția Guvernului sau a MS să existe scăderi salariale la nicio categorie, că am analizat toate problemele pe care ni le-au semnalat și că împreună cu Ministerul de Finanțe și cu Ministerul Muncii facem simulări. Miercuri, săptămâna viitoare, vom avea o altă întâlnire cu dânșii, iar până atunci le vom comunica concluzia noastră. Însă îi asigur pe toți specialiștii din sănătate că, așa cum am spus în programul de guvernare, nu vor exista scăderi salariale, ci doar creșter”, a susținut Bodog.

Întrebat dacă Ministerul de Finanțe ar fi făcut greșit calculele, guvernantul a răspuns: „Eu nu știu să fie greșit niciun calcul al celor de la Ministerul de Finanțe. Eu știu că se fac simulări pe toate categoriile profesionale din domeniul sănătate. Și, în situația în care se va constata că există categorii profesionale care au de pierdut ca urmare a aplicării Legii salarizării unice, vom lua măsuri”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *