Skip to content
Politică

Bogdan Aurescu condamnă recentele anunţuri ale preşedintelui rus şi apreciază că acestea nu fac decât să escaladeze situaţia

Inquam Photos / George Călin

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a condamnat, miercuri, recentele anunţuri ale preşedintelui rus Vladimir Putin cu privire la mobilizare şi referendumuri şi apreciază că acestea nu fac decât să escaladeze situaţia. Ministrul de Externe consideră necesar ca statele să-şi păstreze unitatea.

Ministrul Bogdan Aurescu care a participat, miercuri, la Reuniunea Ministerială a Grupului de Prieteni ai Medierii, desfăşurată în marja săptămânii la nivel înalt a Adunării Generale a ONU, a condamnat ferm acţiunile recent anunţate de conducerea Rusiei privind mobilizarea parţială, susţinerea aşa-ziselor referendumuri din zonele separatiste ocupate ilegal şi ameninţarea cu folosirea forţei prin utilizarea armelor nucleare.

”Ministrul a subliniat că aceste acţiuni nu fac decât să escaladeze situaţia şi a evidenţiat necesitatea ca întreaga comunitate internaţională să îşi menţină unitatea şi solidaritatea în respingerea acestor acţiuni şi în a pune presiune pe Rusia pentru a respecta principiile de drept internaţional şi ordinea bazată pe reguli”, a transmis, miercuri seară, Ministerul de Externe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *