Skip to content
Politică

Bogdan Aurescu, despre otrăvirea lui Aleksei Navalnîi: UE trebuie să aibă o replică robustă, inclusiv cu măsuri restrictive

Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, apreciază că otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi este „o încălcare gravă a legislaţiei internaţionale” la care Uniunea Europeană trebuie să aibă „o replică robustă”, transmite Agerpres.

Otrăvirea lui Navalnîi cu un agent neurotoxic din grupul Noviciok a fost confirmată oficial de către Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC). Suntem martorii unei încălcări grave a legislaţiei internaţionale. UE trebuie să aibă o replică robustă, inclusiv cu măsuri restrictive”, a scris şeful diplomaţiei române pe Twitter.

OIAC a confirmat, marţi, că în organismul dizidentului rus Aleksei Navalnîi s-a găsit o substanţă de tip Noviciok, potrivit AFP.

Laboratoare de specialitate din Germania, Franţa şi Suedia stabiliseră deja că principalul opozant al Kremlinului a fost victima unei otrăviri cu agent neurotoxic de genul celor produşi de cercetătorii militari din fosta Uniune Sovietică.

Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, a fost spitalizat la Berlin după ce i s-a făcut rău la bordul unui avion, în Siberia, în 20 august. El a fost externat în 23 septembrie şi intenţionează să se refacă în Germania. Moscova a respins ipoteza otrăvirii cu Noviciok.

Germania a solicitat oficial asistenţă tehnică din partea OIAC, conform prerogativelor statelor membre în cazul în care consideră că a avut loc un incident în care sunt implicate arme chimice. OIAC a confirmat că probele de sânge şi urină prelevate de la Navalnîi conţineau un inhibitor de colinesterază, similar cu două substanţe chimice de tip Noviciok, interzise de organizaţie în 2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *