Skip to content
Politică

Bogdan Aurescu merge luni la reuniunea miniștrilor de externe din UE: Rusia, Belarus și situația din Orientul Mijlociu, printre subiectele abordate

Inquam Photos/Octav Ganea

Bogdan Aurescu participă, luni, în Luxemburg, la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale Uniunii Europene (CAE), unde șeful MAE și omologii săi vor vorbi despre Belarus, Rusia, Irak, Turcia, respectiv Procesul de Pace în Orientul Mijlociu, dar și despre situația din Mali sau America Latină și Caraibi.

În cadrul reuniunii, miniștrii de externe europeni vor aborda cele mai recente evoluții în relația UE – Rusia, rolul UE în Procesul de Pace în Orientul Mijlociu, precum și situația din Mali/Sahel, Liban, Iran, Turcia și Etiopia. De asemenea, vor avea dezbateri referitoare evoluțiile din Belarus, America Latină și Irak, inclusiv în cadrul un schimb de opinii informal cu ministrul de externe irakian, Fuad Hussein.

În marja CAE, Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell, va găzdui un mic-dejun informal cu liderul opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia”, se arată în comunicatul transmis de MAE.

MAE a precizat că discuțiile referitoare la Belarus au ca obiectiv evaluarea stadiului implementării deciziilor liderilor europeni de la reuniunea din 24-25 mai, ca răspuns la continuarea acțiunilor represive inacceptabile ale regimului de la Minsk, inclusiv deturnarea zborului civil Ryanair. De asemenea, vor fi evaluate modalitățile prin care UE poate susține societatea civilă, inclusiv din perspectiva unui viitor democratic al țării.

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu se va referi la importanța acțiunilor UE privind adoptarea unui pachet cuprinzător de sancțiuni și adoptarea de măsuri restrictive în domenii economice relevante, pentru a transmite un mesaj politic puternic autorităților din Belarus și, în același timp, la identificarea pașilor următori în vederea promovării Planului economic pentru un Belarus democratic, ca măsură pozitivă a UE în sprijinul populației, proiect propus în octombrie 2020 de Președintele României, domnul Klaus Iohannis, împreună cu omologii polon și lituanian.

De asemenea, va prezenta, inclusiv în cadrul schimbului de opinii cu liderul opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, acțiunile de sprijin pentru societatea civilă întreprinse și avute în vedere de România”, se mai arată în același comunicat.

MAE notează că discuțiile referitoare la Rusia au loc în pregătirea dezbaterii liderilor europeni din 24-25 iunie 2021, în baza Comunicării comune a Comisiei Europene și Serviciului European de Acțiune Externă privind relațiile UE-Rusia.

„Șeful diplomației române va reitera necesitatea unei abordări unitare și strategice și importanța celor cinci principii directoare ale UE în relația cu Rusia, pe baza cărora trebuie să continue acțiunile UE în această relație”, mai spune MAE.

Cât despre dezbaterea privind Irak și dejunul informal cu ministrul irakian de externe, Fuad Hussein, acestea vor viza evoluțiile interne, cu accent pe alegerile parlamentare ce vor fi organizate în toamna acestui an, stadiul reformelor, situație de securitate, precum și situația regională.

„Ministrul român al afacerilor externe va sublinia importanța unui sprijin sporit al UE pentru democratizarea și asigurarea stabilității Irakului și va exprima sprijinul României pentru organizarea unei misiuni a UE de observare a alegerilor pentru ca acestea să fie libere, corecte și incluzive.

Va reliefa importanța strategică a Irakului pentru stabilitatea regiunii și va menționa implicarea constantă a României în susținerea eforturilor în această privință”, a punctat MAE.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *