Istoricul Bogdan Bucur a fost invitat în platoul Puterea Știrilor, unde a vorbit despre Unirea Principatelor de la 1859.
„Dacă domnul Ciolacu este la București, cum spuneți dumneavoastră și celebrează 24 ianuarie la București, face bine.
Cuza a fost ales domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859 în Moldova, la Iași. Ceea ce noi numim ca fiind Mica Unire de la 1859, este a doua alegere a lui Cuza ca domn al Țării Românești. Chestiunea formidabilă pentru istoria românilor este a doua alegere a lui Cuza, nu prima alegere. Existau șanse enorme ca la București să fie ales unul dintre foștii domnitori cu care și-au anunțat de altfel și candidatura și care aveau și șanse. Mă refer la Bibescu sau la Știrbei.
Dacă Bucureștiul și Țara Românească nu ar fi înțeles oportunitatea politică a acestui moment și șansa enormă, n-ar fi înțeles că este un moment în care ei să cedeze, să renunțe la pretențiile lor legitime și să nu-și folosească forța și resursele pentru a accede ei înșiși la tronul Țării Românești și să lase de dragul unui ideal uriaș în care credea elita politică, dar și poporul de rând și astfel Cuza să fie ales ca domn al Țării Românești. Istoria trebuie explicată pe înțelesul oamenilor, pentru că cei care ne privesc acum înțeleg ce înseamnă să renunți tu la o poziție pe care ți-ai dori-o.
La București existau niște băieți cu mult mai puternici decât Cuza, cu mult mai multe resurse decât Cuza, resurse umane, resurse financiare, resurse relaționare, resurse diplomatice. Și principele Bibescu și principele Știrbei fuseseră domni înainte, deci știau ce înseamnă frâiele puterii și le țineau bine, îl spulberau pe Cuza într-o competiție internă. Nu se discută despre asta, lucrurile s-au făcut de așa natură. E adevărat că a fost și o presiune populară și o presiune din partea partidei naționale. E un context mai larg. 24 ianuarie este despre București. În prezent lăsăm Iașului primordialitatea în a celebra 24 ianuarie și să zicem Mica Unire, cum impropriu este denumită”, a spus istoricul.
Acesta a explicat de ce termenul de Mica Unire este impropriu și a detaliat etapele constiturii statului român modern.
„Nu am reușit să înțelegem că între între 1859 și 1918 una este mică și alta este mare. În vorbirea populară nu am înțeles. Nu am reușit să înțelegem că de fapt este un proces de unificare națională despre care eu am vorbit și în cartea De Aur a Centenarului Marii. Am explicat că istoria trebuie văzută la fel de fapt cum este și viața. Căci istoria este o parte din viața celor care astăzi nu mai nu mai sunt.
Viața curge mai bine, mai rău, mai lin, mai învolburat în fiecare zi, dar curge. La fel s-a întâmplat și cu acest proces de unificare națională. El începe cu unirea Țării Românești cu Moldova. Continuă cu independența, în urma Tratatului de la Berlin de la 1878. Continuă deci cu alipirea Dobrogei, ceea ce noi astăzi desemnăm generic ca fiind Dobrogea. Dar de fapt este Dobrogea de nord. Continuă cu perioada 1912-1913, războaiele balcanice, când noi am reușit să anexăm – acesta ar fi termenul potrivit – sudul Dobrogei, Cadrilaterul, pe care astăzi nu-l mai avem, județele Durostor și Caliacra, acolo unde se află una dintre cele mai frumoase realizări din punct de vedere arhitectonic ale poporului român, Castelul Reginei Maria de la Balcic, unde este o minune. După aceea continuăm cu unificările de la 1918, cunoscute în general.
Am avut cele trei județe din sudul Basarabiei, Cahul, Bolgrad și Ismail doar pentru o foarte scurtă perioadă de timp. Este ca o armonie istoria și îmi trece prin minte să fac această comparație cu un concert. Persoanele publice, intelectualii publici cântă în orchestră, cântă în general bine. Politicienii mai cântă și fals, câteodată, după cum știm cu toții, dar facem efortul de a cânta împreună”, a spus Bogdan Bucur.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
