Skip to content
Iași Știri locale

Bogdan Cojocaru, prefect de Iaşi: Mihai Chirica are restricţii de a intra în Primărie şi de a-şi încasa salariul

Inquam Photos/Liviu Chirica

Prefectul judeţului Iaşi, Bogdan Cojocaru, susţine că primarul Mihai Chirica, pus sub control judiciar de procurorii DNA timp de 60 de zile, nu va avea acces în Primărie şi nici nu va încasa salariu, adăugând că Prefectura va analiza dacă se impun şi alte măsuri.

Am discutat cu colegii din Prefectură. Potrivit documentului pe care îl avem cu toţii, primarul Mihai Chirica are restricţii de a intra în Primărie şi de a-şi încasa salariul. Vom vedea dacă sunt şi alte măsuri pe care Prefectura poate să le ia„, a afirmat prefectul judeţului Iaşi, Bogdan Cojocaru.

Întrebat despre posibilitatea organizării de alegeri anticipate pentru postul de primar, prefectul de Iaşi a spus că până la anticipate drumul este lung. „Vom vedea ce spun organele de anchetă. În urma consultărilor pe care le vom avea în Instituţia Prefectului, vom lua o decizie„, a spus Cojocaru, potrivit News.ro.

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA pentru fals intelectual în formă continuată şi instigare la uzurparea funcţiei. Chirica şi fostul viceprimar, Gabriel Harabagiu, sunt suspectaţi că au semnat documente, cu încălcarea legii, legate de atestarea construirii şi extinderea unui bloc din Iaşi. Pe timpul controlului judiciar, Chirica nu poate desfăşura activitatea de primar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *