Bogdan Despescu (MAI): Chiar dacă cetățenii nu vor mai fi controlați în totalitate, vom ține sub control criminalitatea

Sursa foto: politiadefrontiera.ro

Bogdan Despescu, secretarul de stat al Ministerului de Afaceri Interne, a vorbit la Realitatea Plus despre felul în care MAI va acționa după ce România va adera la spațiul Schengen, odată cu trecerea în noul an. Despescu îi asigură pe români că MAI va ține sub control criminalitatea, chiar dacă cetățenii nu vor mai fi controlați în totalitate la punctele de frontieră.

„Avem o decizie favorabilă, cred că este important sa vedem ce vom face de la data de 1 ianuarie, mai puțin să ne uităm în spate, pentru că ține de o anumită organizare, iar în acest sens MAI este la datorie și va fi la datorie cu un număr impresionant de forțe, chiar dacă cetățenii nu vor mai fi controlați în totalitate în punctele de frontieră, noi vom fi în alte activități compensatorii, astfel încât să ținem sub control criminalitatea, să îi depistam pe cei care se sustrag urmăririi penale sau să îi depistăm pe cei care comit infracțiuni.

Așadar, suntem cu o provocare suplimentară începând cu 1 ianuarie 2025, aceasta provocare este pentru a tine lucrurile sub control, chiar daca intre noi si Bulgaria si intre noi si Ungaria nu vor mai fi puncte de frontiera, asta nu înseamnă ca cei care se deplasează in scop infracțional trebuie sa circule fără sa fie depistați. de aceea, mecanismele de lucru pe care le-am gândit împreună cu partenerii noștri si nu numai cu Bulgaria si Ungaria si cu ceilalți parteneri din Schengen sunt in acest scop si in această direcție”, a spus Bogdan Despescu, într-o intervenție la Realitatea PLUS.

Secretarul de stat al MAI a explicat în exclusivitate la Realitatea Plus de ce România este una dintre cele mai sigure țări din lume.

„Noi spunem mai de mult acest lucru, faptul că România este o tara sigura si am prezentat date statistice. Si aceste doua organisme internaționale, departamentul de stat din SUA si Comisia Europeana confirma aceasta constatare a noastră privind nivelul de criminalitate si avem un nivel scăzut, suntem in top la nivel mondial din punct de vedere al siguranței, avem un număr redus de infracțiuni grave cu violenta, mai puține furturi, mai puține tâlharii, ceea ce am si precizat in toate prezentările pe care le-am făcut anterior.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: