Bogdan Ivan, despre Visa Waiver: Nu e penalizare, ci un mecanism de revizuire care se aplică mai multor state

Sursa foto: Captura video

„Nu vorbim despre o penalizare a României, ci vorbim despre un mecanism de revizuire care se aplică mai multor state care erau în procedură de accesare a acestui mecanism. Nu doar România se află în această procedură, e o decizie a administrației pentru revizuirea tuturor statelor care se află în cadrul acestei proceduri”, a declarat la Parlament ministrul Economiei, Turismului și Digitalizării, Bogdan Ivan.

Ministrul a declarat despre programul Visa Waiver că „este extrem de important pentru România. S-au depus eforturi uriașe de Guvernul condus de Marcel Ciolacu încă de acum un an și jumătate și nu sunt deloc încântate de această reacție. Nu știu care sunt, tehnicalitățile. Aștept cât mai rapid să fie evaluate și să reintrăm în acest program pentru care statul român a investit foarte mult, a depus un efort uriaș și îndeplinim toate condițiile. Cred că e o procedură de revizuire care nu va dura foarte mult. Am înțeles că în doar România este în această procedură de revizuire.”

„Dar ceea ce pot să vă spun, că România a făcut eforturi uriașe s-a încadrat în toate țintele programului visa waiver, am avut inclusiv primit acordul formal scris oficial din partea Homeland Security pe acest subiect, iar în momentul de față nu doar România se află această procedură de revizuire, ci toate statele care erau în acest proces de aderare la programul visa waiver. Iar în condițiile în care România deja a îndeplinit toate condițiile, este evident că vom avea un rezultat pozitiv.”, a mai spus Ivan.

Ministrul a mai menționat că „nu e vorba despre un eșec, vă mai spun încă o dată, e un subiect din punctul meu de vedere, care nu se aplică României, ci o procedură internă a Administrației Statelor Unite ale Americii, care are în România un partener, un prieten de nădejde și de viitor. Iar din acest punct de vedere pot să vă spun că e o procedură standard care se aplică tuturor statelor care se află în proces de aderare la programul Visa Waiver, nu doar România.”

„Așa că nu consider un esec diplomatic, pentru că nu e cazul. Iar judecând după datele concrete, nu pe percepții sau breaking news-uri, ceea ce este cu adevărat important e următorul lucru faptul că România a îndeplinit aceste condiții. Dacă mai trebuie să îndeplinească și alte condiții, cu siguranță că guvernul din care fac parte și premierul Marcel Ciolacu va depune toate eforturile ca să îndeplinim, pentru că e un proiect de țară”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: