Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a afirmat, miercuri, că vizita în România a lui Thomas Kurian, CEO-ul Google Cloud, înseamnă că ţara noastră este o piaţă foarte atractivă pentru companiile globale de tehnologie. El a precizat că acordul cu Google presupune aducerea în România a celor mai noi tehnologii descoperite de specialiştii acestei companii.
Bogdan Ivan a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, ce proiecte concrete vom vedea implementate la nivelul instituţiilor din România în perioada următoare cu cei de la Google, având în vedere că a fost semnat un memorandum cu această companie.
”Vizita lui Thomas Kurian, CEO-ul Google Cloud, în România reprezintă un foarte mare plus pentru că este CEO-ul unui hyperscaler tehnologic, care a ajuns în România prima dată după Bill Gates, în ultimii 20 de ani. Ce înseamnă asta ca semnal pentru România? Înseamnă că suntem o piaţă foarte atractivă pentru companiile globale de tehnologie. Principiile de bază create în acel acord cu gigantul tehnologic Google sunt unele foarte simple, de a aduce în România, în forma unor sisteme de schimburi de bune practici şi de cercetare, cele mai noi tehnologii aflate astăzi la nivel mondial pe care le-au descoperit cei de la Google împreună cu cei mai buni oameni din partea lor, pentru a crea sisteme atât pentru statul român, pentru guvernul României cât şi pentru companiile din ţara noastră. Vorbim şi de cercetare, vorbim despre inteligenţă artificială, vorbim despre modul în care automatizarea proceselor poate să fie făcută şi pentru stat şi pentru privat şi reprezintă din punctul meu de vedere şi un pas foarte important înspre investiţii strategice aici, în România. Când spun investiţii strategice, mă refer la acele investiţii care nu vizează doar ţara noastră, ci întreaga regiune”, a afirmat Bogdan Ivan.
El a mai fost întrebat când am putea centrul de date realizat de Google în ţara noastră sau dacă această investiţie este încă pe masa negocierilor.
”Sunt lucruri pe care nu pot să le fac publice în momentul de faţă şi vă rog să mă înţelegeţi, dar vreau să spun că prin ceea s-a întâmplat luni în urma întâlnirii premierului României, a domnului Marcel Ciolacu, cu CEO-ul Google Cloud, Thomas Kurian, s-a făcut un pas semnificativ înspre investiţii strategice în România din partea acestui gigant tehnologic”, a explicat ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News