Fostul senator PSD Bogdan Matei a explicat cum s-a ajuns ca guvernul de criză condus de Ilie Bolojan să aibă cinci vicepremieri. Totodată, el a spus că procedurile de reducere a cheltuielilor ar putea fi promovate chiar în prima ședință de guvern.
Într-o intervenție la B1 TV, în emisiunea Politica Zilei, cu Ioana Constantin, politicianul PSD a explicat că s-a ajuns la un guvern cu cinci vicepremieri în urma negocierilor politice. Bogdan Matei a arătat că fiecare formațiune și-a dorit să coordoneze anumite ministere sau activități guvernamentale
„Din punctul de vedere al numărului de vicepremier, a fost o negociere din partea partidelor care formează această coaliție. Sigur, fiecare partid în parte și-a dorit să aibă un reprezentant în această funcție care să aibă în coordonare fie anumite ministere sau cei care nu au portofoliu să aibă în coordonare diverse activități specifice guvernului sau secretariatului general”, a declarat Bogdan Matei.
Potrivit spuselor politicianului social-democrat, pe de altă parte, Ilie Bolojan și-a dorit să colaboreze în continuare cu Dragoș Anastasiu care a primit un post de vicepremier fără portofoliu, pentru a se ocupa de reforma sistemului public.
„Negocierea ne-a adus într-o astfel de zonă și, mai mult decât atât, premierul Ilie Bolojan și-a dorit să aibă o continuitate în activitatea și lucrurile pe care le-a făcut în administrația prezidențială și astfel s-a ajuns la concluzia să numească și un vicepremier independent, care este foarte ancorat și duce la îndeplinire ceea ce a și început pe de-o parte în Administrația Prezidențială ca dialog și are această posibilitate de colaborare și ducere la îndeplinire a anumitor reforme…”, a mai spus Bogdan Matei.
În acest context, social-democratul a vorbit și despre procesul de reducere a cheltuielilor bugetare. El a explicat că acest demer va începe, cel mai probabil, după prima ședință a guvernului.
„În ceea ce privește reorganizarea și aceste reduceri atât pe parte salarială cât și pe parte de angajați, dar nu numai, că vom avea și reduceri pe parte de cheltuire a banului public pe anumite servicii, va începe odată cu prima ședință de guvern pentru că acolo va fi stabilit foarte clar, legislativ, cum se va duce la îndeplinire iar fiecare minister sau agenție aflată în subordine va duce la îndeplinire un astfel de scenariu”, a afirmat politicianul PSD.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News