Înainte de toate: Cartea este scrisă sau rescrisă de altcineva. Un tip mai în vârstă, doxă în literatură veche românească. Cineva de 30 de ani nu știe nici ce înseamnă amestecul de „retrăire, trăire și nădăjduire”, deci nu ar folosi expresia asta. Cartea nu se citește ușor, pare că cineva a lungit și elaborat pasaje scurte. În pagina 13 încă sunt argumente pe tema „de ce am scris cartea”. În pagina 21 aflu că numele bunicii înseamnă „cântec” în latină. Too much. Nu-mi place amestecul de persoana întâi cu persoana a treia. Nu poți începe cu „alergam prin curte” si să închei cu „să ne întoarcem la Nicușor”.
Am aflat că Nicolae Ciucă este oltean!!! Plenița e in Dolj, nu in Bistrița sau Cluj, cum credeam eu, după lentoarea verbală și corporală a generalului. Mi se pare megaimportant, pentru că asta îl face pe Ciucă probabil singurul oltean timid și bine crescut din politică.
Foarte tare povestea străbunicii Anastasia. Foarte.
Din nou, a fost too much să citesc „aș putea să vă vorbesc ceasuri în șir despre pomii din curtea bunicii mele”, dar am rezonat perfect cu conținutul, pentru că am avut zarzăr, cireș, vișin și nuc acasă și eram zilnic în ei, ca pisica. La fel – relația cu leagănul. Extraordinară evaluarea prezentă a familiei ca fiind săracă, deși eu, de exemplu, după criteriile de atunci, consideram că avem de toate. Iar relația cu pepenii… identică. Dacă nu mi-ar fi frică să nu ajung cât Ciucă, aș mânca pepene zilnic, forever.
M-a spart cu sârba, urăsc dansul ăla, iar muzica sârbei mi s-a părut tot timpul un fel de etno trash metal, mai apropiat de primele albume Judas Priest decât de alte muzici românești. Dar per total descrierea de-a dreptul etnografică a copilăriei mi se pare genială. Cum am ocazia o să mă duc la Plenița, poate găsesc o pensiune, o ceva.
Mi-a plăcut și trecerea de la copilărie la alegerea carierei. „Amândoi bunicii mei fuseseră pe front (…) În Plenița există un monument dedicat eroilor (…) Cotul Donului, Munții Tatra, luptele din preajma Budapestei”. Deci bietul Nicolae nu a avut nici o șansă devină altceva decât militar. Poveștile de pe front dau dependență. Eu am auzit povești de combatanți când eram adult și tot era să re-patinez spre o uniformă.
(revin după alte câteva zeci de pagini)
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
