Bogdan Stoica: Canabisul. Lecția canadiană

Bogdan Stoica

Dacă ar fi după mine, pentru politicieni ar fi obligatoriu să citească și presa străină. Ar putea, astfel, să ia decizii mai înțelepte, văzând cum și ce au făcut alte țări în domenii de interes. iar zilele astea i-aș pune să citească Global News, din Canada, care face o radiografie relevantă a industriei canabisului.

Pentru cine nu știe: Canada a legalizat, acum cinci ani, consumul de canabis pentru uz medical și recreațional și a ajuns la o piață care valorează miliarde de dolari. Dar povestea nu e una de succes. Cele mai mari companii din domeniu sunt pe pierdere și fac concedieri colective. Au fost norocoși, pentru cele mici s-au închis pur și simplu. Permanent sunt scoase la vânzare magazine de canabis, pe care nu le cumpără nimeni. Motivul? Reglementarea concentrației de substanță activă din canabis a dus la apariția unor produse mediocre.

Or, unii canadienii vor produse mai puternice. Alții nu vor să se înregistreze drept consumatori de canabis. Alții nu vor să renunțe la dealerul lor tradițional iar alții cred că varianta oficială a canabisului e prea scumpă. Aceștia din urmă au silit companiile să vândă la prețuri mici (s-a ajuns la 140 de dolari pentru pachetul de 28 de grame), iar asta a făcut ca profitul să nu mai poată fi atins. În acest moment, o companie cheltuiește 15 dolari pentru 14 grame de flori pentru care plătește taxe de 16,5 dolari.

Cel mai important lucru este că piața neagră nu a dispărut. Ba, dimpotrivă, magazinele fără licență și vânzătorii ilegali s-au înmulțit. Tot ce-a făcut legalizarea a fost să crească consumul la un nivel nemaiîntâlnit în Canada. Și acum o parte din noii consumatori migrează spre droguri mai puternice, mai tari, și din zona neagră dar și din zona pharma, sau spre droguri chimice mai ieftine, dar și mai periculoase.

N-am de gând să mai adaug nimic la rezumatul ăsta. Trage singur ce concluzii vrei.

 

Autor

  • Bogdan Stoica

    Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: