M-am imunizat, rar mă mai afectează o știre. Dar când îmi dai două, din care se vede dublul standard, mă doare fix la operație. Azi, două știri despre cum se raportează magistratura, procurorii, justiția în general la ceea ce generic numim furt, în toate formele lui.
Satu Mare: Un bărbat a încercat să răpească o fetiță de doar 10 ani de pe stradă, în această dimineață, la Satu Mare. Trecătorii au fost cei care reușit să o salveze pe micuță. „La data de 13 iunie, ora 11.52, polițiștii din Satu Mare au fost sesizați de către un bărbat, de 42 de ani, din Satu Mare, cu privire la faptul că pe strada Martirilor Reportați, din municipiul Satu Mare, un bărbat ar fi acostat o minoră, de 10 ani. În baza semnalmentelor oferite de apelant, polițiștii de ordine publică au identificat la scurt timp persoana reclamată pe o altă stradă, din municipiul Satu Mare, stabilind că aceasta are 41 de ani și este din Satu Mare. Bărbatul a fost preluat de un echipaj de ambulanță, fiind ulterior internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Satu Mare. Minora de 10 ani a fost audiată de polițiști în prezența mamei sale, relatând faptul că bărbatul în cauză ar fi încercat să o convingă, folosind inclusiv forța, să-l însoțească într-o direcție indicată de acesta, însă minora a refuzat și a solicitat ajutor trecătorilor. Cercetările în cauză sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor”, se arată în comunicatul Poliției.
Calarasi: Un tânăr de 18 ani din municipiul Călărași a furat un lemur de la Grădina Zoologică din județ. Animalul a fost găsit în viață, legat de picioare, fără leziuni, dar traumatizat. Potrivit Politiei Calarasi, absenţa animalului din Grădina Zoologică a fost anunţată, joi, printr-un apel la 112. Iar din verificările efectuate de poliţişti s-a constatat faptul că persoane necunoscute, prin tăierea lacătului cu care era asigurată boxa animalelor, ar fi pătruns în interior şi ar fi sustras maimuţa.Cercetările desfăşurate cu operativitate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Călăraşi, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, au condus la identificarea persoanei în cauză, respectiv un tânăr, de 18 ani, din municipiul Călăraşi. De asemenea, potrivit sursei citate, în urma căutărilor efectuate în zona unde locuieşte persoana în cauză, „maimuţa a fost găsită într-o clădire abandonată, fiind legată de picioare”. Tânărul suspectat de furt calificat a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Călăraşi.
Pentru cine nu e atent la detalii: Călărași și Satu Mare fac parte din aceeași țară, România, unde funcționează același cod penal și același cod de procedură penală. Nu mă întreba cum e posibil să NU arestezi pe cineva care fură un copil de om dar să bagi după gratii pe cineva care fură o maimuță. O altă explicație decât cea progresistă, adică, darwinistic vorbind, maimuța este strămoșul omului, un fel de înțelept al satului planetar, care trebuie venerat și protejat cu orice preț, pe când fetița aia, care la 10 ani nu face decât să polueze planeta cu amprenta ei de carbon uriașă generată de atâtea jucării de plastic, fără să muncească vreun pic la propășirea societății, chiar nu am. Poate ai tu.
Autor
-
Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News