Bogdan Stoica: cum a ajuns USR cel mai anti-creștin partid românesc

Bogdan Stoica

Știu, a fost o vreme superbă în weekend, un atentat crunt la Moscova, iar Mbappe a primit o ofertă de un miliard de euro. E greu să te bați cu așa ceva. De dragul momentului, că tot ai deschis linkul, te rog urmărește-mă câteva minute.

Vineri, Biroul Electoral Central a respins alianța electorală „Grădina Maicii Domnului” de care n-am auzit niciodată. Netul spune că era formată din Partidul România Noastră de care n-am auzit niciodată și Partidul Dacismului Autonom Conservator de care n-am auzit niciodată. Am auzit însă de Gheorghe Funar, fostul primar tricolor al Clujului, care conduce primul partid de care n-am auzit niciodată. Și de la care am aflat că BEC a decis ca Grădina Maicii Domnului să nu apară pe buletinele de vot pentru că s-a opus USR, care a motivat că alianța celor două partide de care n-am auzit niciodată arată ca fiind religioasă.

Demență totală. E ca și cum BRD ar contesta existența unui magazin sătesc numit BeReDe. Ca și cum Mbappe ar cere ca un puștan din Giulești să nu mai poarte tricouri cu numele lui ca să nu inducă lumea în eroare.

Prin prisma acestui demers, nu e greșit să crezi că USR, o dată ajuns la putere, ar începe guvernarea cu „lucruri pe care noi useriștii le detestăm”, în loc de „lucruri de care România are urgent nevoie”. Că și-ar pune ideologia războinică în slujba celor mai inepte cauze care contravin brumei de idei care bântuie partidul?

Nu mai zic că, pierzându-și timpul să conteste partide care au cinci membri, din care trei au peste 70 de ani și doi și-au uitat pastilele, doar pentru preocupările pro-creștine, USR arată ca cel mai anti-creștin partid românesc de la PCR încoace. De fapt, greșesc: PCR n-a deranjat cu nimic creștinii, singura problemă a comuniștilor a fost ca nu cumva biserica creștină să nu promoveze concepte anti-bolșevice.

Aș putea da câteva exemple de organizații care urăsc creștinii, dar n-am chef să popularizez așa ceva. Mi se pare adorabil că USR s-a aliniat lor, în văzul tuturor. La nici un an de când a paradit-o pe Lasconi pentru monstruozitatea „eu sunt creștină și cred că o familie trebuie formată dintre un bărbat și o femeie” și la 11 ani de când și-a executat politic liderul, pe Nicușor Dan, alt tâmpit care credea în familia tradițională.

Drăguț foc, nu?

Autor

  • Bogdan Stoica

    Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: