Există în lumea colecționarilor un termen important: „new old stock”. Sunt obiecte fabricate cu zeci de ani în urmă, dar care nu au fost folosite niciodată. Un radio din anii ’70 încă în cutia originală. Un ceas militar nou-nouț, păstrat într-un depozit. O mașină de scris perfect conservată. Sunt piese superbe, valoroase, căutate de colecționari tocmai pentru că reprezintă o epocă dispărută. Problema apare atunci când confunzi valoarea de colecție cu utilitatea practică.
Un radio cu lămpi este spectaculos într-un muzeu, dar nimeni nu și-ar construi rețeaua modernă de comunicații pe baza lui. O mașină de scris perfect conservată nu poate concura cu un laptop. Faptul că un obiect este nou și impecabil nu înseamnă automat că este relevant pentru lumea de astăzi.
Asta trebuie discutat în Armata Română. Uitându-te la cum evoluează tehnologie pe câmpul de luptă din Ucraina, pricepi și dacă nu ești un profesionist in armament că la MApN se ignoră riscul transformării unor echipamente militare în propriul nostru „new old stock”: sisteme extrem de scumpe, perfect întreținute, impresionante la parade și exerciții, dar concepute pentru o logică de război care nu mai există. Războiul din Ucraina a demonstrat că tehnologia ieftină, flexibilă și adaptabilă poate distruge în câteva secunde echipamente care au costat milioane sau zeci de milioane de euro.
Nimeni nu spune că tancurile, navele sau avioanele au devenit inutile. Dar istoria militară este plină de arme considerate de ultimă generație care au îmbătrânit mult mai repede decât se așteptau generalii care le-au comandat. Iar pericolul pentru România nu este să cumpere echipamente moderne, ci să descopere peste zece ani că o parte din ele au devenit echivalentul militar al unui obiect „new old stock”: impecabil, impresionant și teribil de scump, dar aparținând deja unei epoci care a trecut. Mai ales că nu le vom primi mâine, ci peste ani de zile.
Și mai e o problemă. România a alocat sume fără precedent pentru apărare. Au fost semnate contracte majore pentru avioane, sisteme antiaeriene, blindate și muniții. Cea mai amplă modernizare militară de după 1989. De ce nu se vede asta în capacitatea de luptă și ne intră dronele în spațiul aerian și maritim ca muștele în brânză? Pentru că nu se investește în oamenii din Armata Română. Iei un Pirahna de 5 milioane de euro și îl dai unui șofer plătit cu 4.000 de lei. Angajezi soldat profesionist și te aștepți să moară apărând țara oferindu-i un salariu de 2.800 de lei. Nu merge așa. Nu poți cere militarilor competențe tot mai complexe fără să le oferi instruire și retribuții corecte.
Să evităm, deci, iluzia că achizițiile de armament sunt suficiente. Istoria militară este plină de exemple în care armate bine înarmate au fost bătute măr de armate mai paupere, dar în care oamenii aveau o motivație clară să lupte. Dacă vrem să transformăm miliardele astea de euro într-o forță capabilă să lupte în războiul modern, trebuie să investim în oameni. Nicio armată nu poate fi mai puternică decât oamenii care o compun.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
