E dileală totală de duminică încoace. Cei foarte proști sunt deja siguri că au ales bine, inclusiv cei 20.000 care au votat Ludovic Orban. Cei proști sunt deja într-o tabără, fie strigând suveranitate pentru vibrația corpului meu energetic din corpul meu fizic din Dămăroaia, fie trăgând pe nas prostiile doamnei Lasconi. Oamenii cu ceva sinapse și experiență de viață se uită buimaci. Ce să alegi?
Avem, de o parte, un tip care vorbește ca din amvon, care sugerează o formă de superioritate românească inefabilă și care nu reușește să dea un răspuns direct, din câteva cuvinte. Pur și simplu așa e setat: și dacă-l tragi de un deget, și dacă-l întrebi cât e ceasul, tot 78 de cuvinte îți spune, nu neapărat în ordinea firească.
De cealaltă parte, o glumă politică: o tipă cu o carieră obișnuită, care conduce o localitate obișnuită unde a avut un mandat obișnuit, care n-a mai citit știri externe de când era mică, dar care este povestită ca o Tina Bardot Halep a planetei, o Kamala Harris a României care râde în loc să ofere răspunsuri.
Unul poate avea în spate orice, de la ruși, americani, chinezi, masonerie până la o rețetă nedecontată, iar cealaltă are în spate progresismul ăla dement, cu morți trași în plastic, negarea libertăților, egalitate politică, discriminare pozitivă pe criterii sexuale.
Iar oamenii care fac alegeri raționale sunt deraiați de gândul că singurele opțiuni sunt să să alegi în orb sau să alegi greșit.
Numai eu sunt bine. Dacă de fiecare dată, din 2012 încoace, am avut un oarecare sentiment de vină că nu votez, azi sunt de-a dreptul fericit. Sunt ca pocăitul din armată, care sâmbăta avea liber de la șmotru, pe motiv de convingeri religioase.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
