Acum, lăsând sarcasmul și miștourile deoparte, poate că înaltpreasfințitul ar trebui să citească și alte învățături creștin-ortodoxe, care-l privesc direct și personal. De exemplu, partea cu „hulirea care e demnă de bătaie”. Sau partea cu vorba bună care trebuie adresată „celor singuri şi deznădăjduiți, întristați sau îndoliați”. Sau, în cel mai optimist scenariu – tăcerea celui ce a învățat sa tacă pentru că „tacerea este rodul înțelepciunii cu nimic mai prejos decat faptul de a vorbi cu pricepere si cumpatare”.

N-am să scriu o vorbă despre faptul că, în condițiile în care e părăsită zilnic de oameni dezamăgiți de purtările capilor bisericii ortodoxe, această instituție ar trebui să se gândească la un mod de dialog cu oamenii pentru care rugăciunea n-a fost un obicei în copilărie sau în tinerețe. Despre necesitatea ca Dumnezeu să nu mai arate ca angajatorul unor agenți de vânzări lacomi, ipocriți și răi. S-a tot discutat despre astea, nu mai e cazul.

Sper doar să nu-l aud pe Teodosie, zilele astea, discutând și despre alte păcate capitale din vechea dogmă bisericească. Despre onanie (sexul făcut cu mijloace de protecție și prevenire a sarcinii), sau despre malahie (sexul făcut de unul singur, fără partener sexual). Nu de alta, dar în situația aia va fi criticat nu doar 90% din enoriașii bisericii ortodoxe, ci și 80% din oamenii cu sutane din țara asta.