Acum 11 ani, când 6,8 milioane de români l-au votat pe Iohannis impresionați de calitățile lui eu am scris un text despre defectele lui, pentru că nu mă impresionase cu nimic. Nici Nicușor Dan nu mă face să plâng de emoție, dar sunt silit să-l privesc cu mai multă atenție, pentru că societatea e în pragul unui război civil, care are deja milioane de combatanți în mediul digital. Așa că i-am luat discursul la periat, căutând metodele prin care matematicianul vrea să ne împace. Uite ce-a ieșit:
„Vă mulţumesc pentru dezbaterea impresionantă… indiferent de cauza pe care aţi susţinut-o”. Un fel de invitație la respect reciproc între tabere.
„Societatea românească și-a demonstrat ei înseși că este vie și puternică… Să continuăm implicarea”. Un fel de îndemn mobilizator, apolitic. Să transcedem conflictul politic în favoarea unei „presiuni pozitive” asupra statului. Asta înseamnă că trebuie să se termine cu argumentul pro-rus, folosit la orice critică.
„Statul cheltuiește prea mult (…) este nevoie de o reformă (…) e nevoie să stopăm evaziunea fiscală”. O pacificare care nu prea-mi place. Cred că cel puțin un an ar trebui ca statul să cheltuiască mai puțin, și abia apoi să se strângă surubul contribuabililor.
„Este în interesul național…” de 5 ori într-un singur paragraf. Dacă a vrut să mute loialitatea de la partid la țară, nu nouă trebuia să ne spună asta, ci colegilor săi.
„Digitalizare, birocrație, reforma fiscală, infrastructură sanitară, educație timpurie”. Sună ok, dar le-am mai auzit. În numele lor s-a furat și s-au făcut nedreptăți majore.
„Tineri → educație, pensionari → pensii și îngrijire de lungă durată, mediu rural → profesioniști, educație, antreprenori → fiscalitate și predictibilitate, diaspora → reprezentare, investiții”. Am înțeles, se legitimează ca președinte al tuturor. Mergea niște emoție, o nuanță umană.
Tonul: sobru, clar. S-a vrut o voce a rațiunii, n-a patinat deloc spre empatie, n-a făcut nici o nuanță specifică unui discurs charismatic. Probabil consilierii i-au spus că așa calmează emoțiile din societate. Au greșit. A sunat ca blenderul de care tocmai am scăpat.
În concluzie, Nicușor Dan nu a atacat pe nimeni, a lăudat toate categoriile de votanți, a invocat binele comun ca fundament și a vrut să demonstreze echilibru. Dacă nu se străduia atât să mute conversația de la emoție la rațiune, aș fi zic să-l ascult pe Papa Francisc. Așa, mi se pare că l-am ascultat pe Helmut Kohl, unificatorul Germaniei. Din păcate, omul acela n-a lăsat să se încheie discursul său istoric până n-a spus și că „adevărata pace nu este posibilă fără libertate”.
Să vedem ce-o să iasă. Rămân sceptic.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
