Bogdan Stoica: Cum să votezi la euroalegeri

Bogdan Stoica

Cu acceptul tău, vreau să-ți dau un sfat privind votul la euroalegeri. Mă ajută mult știrile externe de ieri, mai precis cele din Italia. AFP, via Agerpres, via toată presa: „Lombardia luptă împotriva poluării aerului – ce restricții au fost impuse”. Sună bine, nu? Ei bine, nu.

Subiectul e acesta: în cea mai industrializată și bogată regiune a Italiei, Lombardia, s-a înregistrat o creștere alarmantă a poluării aerului cu particule fine PM2,5. Mai exact, de opt ori pragul recomandat de OMS. Imediat, autoritățile au impus următoarele măsuri în aproape toată regiunea, inclusiv Milano:

  • încălzirea la peste 19°C va fi interzisă în locuinţele private şi în magazine
  • duminica şi în zilele de sărbătoare va fi interzis traficul autoturismelor diesel euro3 iar în fiecare zi va fi interzis traficul pentru maşinile Euro 0, 1 şi 2.
  • va fi interzisă încălzirea pe lemne acolo unde există și alte soluții tehnice de încălzire.
  • va fi interzis orice formă de foc în aer liber.

Ai remarcat că nici o măsură nu privește marile companii industriale? Te-ai întrebat de ce? Ce crezi că poluează mai mult: o fabrică de pantofi sau 100 de Skoda din 2002? O uzină metalurgică sau 500 de scutere retro din anii 80?

Și ca totul să fie și mai distopic decât era, Giorgio Maione, consilier regional pentru mediu în Lombardia, spune că nivelul concentrației de PM10 în aer a scăzut cu 39% în ultimele două decenii, iar cel al concentrației de NO2 cu 45%. Dar asta nu a oprit Lombardia să ia măsurile de mai sus, pentru că a fost presată de guvernul italian, presat la rândul lui de autoritățile europene care implementează faimosul Green Deal, acea stategie monstruoasă a unor politicieni deținuți de mari corporații economice, menită să remodeleze populația Europei până rămâne fără nimic.

Iar acum te întreb de la obraz: ai idee ce grup politic european susține Green Deal? Ai idee ce partid românesc e membru al acestui grup politic? Ai vreo vagă idee ce o să votezi, dacă votezi, la euroalegeri?

Conținutul acestui articol reprezintă doar opiniile autorului și este responsabilitatea sa exclusivă.

Autor

  • Bogdan Stoica

    Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: