Deja scrie peste tot: „România a împlinit cinci luni de scădere a consumului”. Semne de recesiune – ar fi reflexul automat de gândire. Urmat de panică. „Blocaj” și „criză” pe toate gardurile. Opoziția, nici nu mai zic. Dar poate că, pentru prima dată după mult timp, cifrele spun o poveste mai sănătoasă decât titlurile alarmiste.
Da, oamenii cumpără mai puțin. Dar nu cumpără mai prost. Gătesc mai mult acasă. Ies mai rar la restaurant. Se uită mai atent la preț, la valoare, la ce rămâne după ce banii sunt cheltuiți. Asta nu e degradare economică. Este dezintoxicare de consumerism.
De prea mulți ani, românii confundă creșterea economică cu cumpărăturile. Avem bani = ne luăm de toate. Iar cumpărăturile, într-o țară în care privatizare a însemnat furt iar management de stat a însemnat trădare, au însemnat doar rulaj de marfă din import. Am importat masiv, câțiva au revândut cu adaos triplu, alții au cumpărat și toți am aplaudat „consumul”. Ne merge bine, toți au Moncler, iPhone și BMW. Și apoi ne-am mirat că avem deficit comercial cronic.
De fapt, România a trăit din intermedieri și consum final, nu din creatori de valoare. Că dacă te uiți în Portul Constanța, exporturile sunt tot ca pe vremea dacilor: oi, grâu, miere, lemne.
Poate că această frână este exact ce trebuia. Nu e un dezastru că oamenii gătesc în loc să mănânce în oraș, petrec acasă în loc să meargă la munte, aleg să mai poarte un an niște pantofi și să mai repare mașina în loc să o schimbe. Din contră: banii rămân mai mult în gospodărie, lanțurile locale sunt avantajate, presiunea pe importuri scade și iar relația cu munca, timpul liber și hrana curată devin mai vizibile.
Putem trece, cred, de la problema că se consumă mai puțin la conștientizarea că am consumat mult timp fără să producem suficient. Iar acum ar trebui să ieșim din logica deficitului. Nu să împingem oamenii din nou spre cumpărat compulsiv, la prețuri mai mici, ci să schimbăm structura economiei: mai multă producție, nu doar distribuție; mai multe servicii cu valoare adăugată, nu doar intermediere; mai mult „făcut aici”, mai puțin „adus, ambalat și scumpit”.
*** zilele astea am aflat cât ar fi costat renovarea pe care am făcut-o anul trecut muncind când am avut timp și cumpărându-mi singur materiale și scule: 15.000 de euro. Pe mine m-a costat o mie.
Te rog să iei această recesiune ca pe primul an al pandemiei. Momentul în care ai aflat ce probleme de sustenabilitate ai acasă și câți dintre prietenii tăi te-ar vinde pentru o sticlă de spirt.
Da, România a pus frână. Dar dacă tot am făcut asta, nu cumva e momentul perfect să virăm? Să ieșim de pe drumul „viața mea e să cheltuiesc mult”, spre „hai să produc ceva, bine”?
Sper că nu mă suspectează cineva că am vrut să-l „scot” pe Bolojan cu acest text. Sunt încă la părerea că este o greșeală imensă să urmăm planurile unui contabil încăpățânat care iubește oamenii la fel de mult ca Iohannis. Textul ăsta nu este despre falsele lui succese, ci despre șansele noastre la un nou început în prosperitate.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
