Bogdan Stoica: De ce l-au huiduit pe Geoană

Bogdan Stoica

Mircea Geoană, secretarul adjunct al NATO, a fost huiduit de zeci de oameni în comuna Coloneşti, județul Olt, în care e cetățean de onoare. Acesta a urcat pe scenă la Ziua Comunei și oamenii au început să huiduie. A intervenit primarul, cu faimosul „să vă fie rușine”, pe urmă s-a implicat chiar Geoană în apărarea sa – „Haideți să nu facem politică, politica poate să aștepte, dați-o-ncolo de politică” și gata. Experimentul social s-a terminat.

Prost. Doamnelor și domnilor, concluzia științifică este că avem de-a face cu niște amatori. Iată argumentele.

Comuna Colonești e din fieful lui Paul Stănescu, rivalul lui Marcel Ciolacu. Așa cum Geoană s-a gândit „aici sunt oamenii mei, deci sunt în siguranță”, s-au gândit și Martorii lui Ciolacu „hai să-l facem, că nu se așteaptă”.

Pe Mircea Geoană nu l-au făcut cetățean de onoare oamenii din comună. N-a existat cândva o isterie locală, cu sătenii agitând coase și topoare ca să primească secretarul NATO o diplomă A4 galbenă.

Oamenii de la țară sunt simpli: dacă le pui o scenă în față, așteaptă muzică. Nu discursuri, nu discuții, nu aplauze. Nu e muzică = huo. Atât e de simplu.

Românii în general nu sunt atât de interesați să afle de acum cine o să le fie președinte, pentru că președintele nu are atribuții care să le afecteze viața direct.

Plus că mai e ceva. Mircea Geoană doar s-a profilat drept candidat la prezidențiale. Nu a zis-o, nu a scris-o. Mai și întreține ambiguitatea deși apare nonstop la tv. Oamenii nu consumă așa ceva. Dacă o tipă cu un decolteu frumos stă în întuneric pe holul dinspre toalete și îți face cu ochiul dar nu se mișcă și nu zice nimic, sfârșești prin a o ignora.

 

Autor

  • Bogdan Stoica

    Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: