Bogdan Stoica: Despre jenantul ministru Vlad Voiculescu

Bogdan Stoica

M-am uitat ieri la aparițiile publice ale lui Vlad Voiculescu, după ce DNA a avut îndrăzneala să anunțe public că-l așteaptă azi, la 10, la cafeluță. Întâi am făcut ochii mari, apoi m-am enervat, iar la final am râs.

În toate declarațiile făcute a zis același lucru: nu are nici o legătură cu contractul, cu condițiile contractuale, cu eventuala șpagă, nu a negociat, nu a discutat, nu a făcut nimic, doar a semnat comanda suplimentară de doze și factura aferentă. Pe cât de tare se umfla când era ministru, pe atât de inutil s-a prezentat azi. Dacă e să te iei după el, ai crede că și câinele meu putea fi Ministrul Sănătății în pandemie, atât de mici și de simple erau taskurile ministeriale. Și reține, te rog, că eu nu am câine.

Și cu asta pune cruce și doctrinei pe care o afișează neobosit în materialele de propagandă. Pluseristul ne-a fost prezentat ca un om care nu poate dormi dacă știe că există vreo neregulă pe pământ, că ar face orice să nu mai fie hârtii inutile sau circuite birocratice care ascund rea-voință sau incompetență. Or, acum se prezintă ca o veioză de birou cu drept de semnătură, căreia nu-i pasă dacă își scrie numele pe hârtii care maschează abuzuri sau furturi. Ca politician, Vlad Voiculescu se crede Alesul. Ca ministru, recunoaște că a fost o cutie de plastilină.

De-aia, în acest moment, nu cred că mai contează dacă Vlad Voiculescu va fi sau nu inculpat pentru vreo infracțiune în dosarul Pfizer. A apucat să ne arate, deja, cât de nepotrivit îi este caracterul cu orice funcție publică. Mi-am dat seama că dacă aș fi copilărit cu ăsta și am fi mers împreună la furat de cireșe, o dată ce fapta ar fi fost descoperită Vlăduț ar fi spus că el se consideră nevinovat, pentru că doar a urcat în pom, a mâncat cireșe și a dus și acasă, dar vinovatul sunt eu, el doar era cu mine.

 

Autor

  • Bogdan Stoica

    Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: