Bogdan Stoica: Dorel Ceferistul, spaima trenurilor din Polonia

Bogdan Stoica

În timp ce americanii, chinezii și indienii inovează pentru a ajunge primii pe partea nevăzută a Lunii, iar egiptenii și iranienii și-au băgat savanții în cantonament ca să demonstreze că civilizația lor a fost prima, noi căutăm sursa unui scurt circuit la noul tren importat din Polonia. Care s-a stricat imediat ce a fost băgat în probe.

Potrivit șefului Autorității de Reformă Feroviară, nu e mare lucru. Doar un scurtcircuit la instalația de alimentare a motorului. Trenul nu a luat foc, să stăm liniștiți. „Decât” trebuie schimbată întreaga instalație de alimentare a trenului. Cu una nouă, adusă dși ea din Polonia.

N-o să încep cu „e noaptea minții că importăm trenuri, pâi noi făceam locomotive de export la Electroputere Craiova, vagoane de orice tip la Vagoane Arad, automatizări performante la Eltim Timișoara, ce-ați făcut cu zestrea României, etc”. Subiectul ăsta a fost clasat de mult, distrugerea României pentru a lua niște băieți niște comisioane nu mai e tocmai un subiect de presă. Dar am să mă întreb cum a fost posibil să strici un tren nou-nouț de la prima probă.Și avem două variante:

– polonezii ne-au tras țeapă, cum făceau chinezii de pe AliExpress acum zece ani: comandai o verighetă de aur mărimea 70 și-ți venea una cât o gărgăriță, din aramă aurită.

– testarea trenurilor din Polonia se face în România de către echipa lui Dorel

Eu înclin spre a doua variantă. E frecventă. Vine un RMN de 500.000 de euro și Fane îi sparge lampa încercând să vadă ce-i cu abțibildul ăla lipit de ea. Scoatem Patrioturile la demonstrație și cineva nu introduce corect secvența de comandă. E foarte probabil ca un nene să fi văzut la trenul ăsta un buton pe care scria „nu apăsa” și l-a apăsat ca să vadă ce se întâmplă.

Îți reamintesc că trenul ăsta era primul cumpărat de România în ultimii 40 de ani, costă 12 milioane de euro și mai are 36 de frați care tremură îngroziți în depourile din Polonia pentru că urmează să vină și ei și să-l cunoască pe Dorel.

Autor

  • Bogdan Stoica

    Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: