Bogdan Stoica: Fanii lui Nicușor par identici cu cei ai lui Iohannis din primul mandat

Bogdan Stoica

Îți amintești ultima dezbatere Ponta-Iohannis? Am avut vreo 40 de minute de Ponta efervescent, plin de cifre și de soluții, ironic și sarcastic cu bietul profesoraș din Sibiu, care nu reușea să lege două fraze. Și a câștigat profesorașul, pentru că reprezenta alternativa la pesedism. Așa că aseară, după marea dezbatere de pe Digi24, m-am dus acolo unde campania electorală are alte nuanțe iar unii candidați nu există: pe contul de linkedin al lui Nicușor Dan, unde mă așteptau zeci de comentarii, din care le-am ales pe cele mai „emoționante”, mai ales pentru a arăta că toți candidații au fani bizari.  Îți recomand lectura lor, ca să înțelegi cât de diferit văd oamenii același program tv în funcție de ce au fost programați să vadă.

Ati avut parte de un context nefavorabil, jurnalistii, inclusiv cei de la Digi24, pareau sa il sustina si sa il favorizeze pe domnul Antonescu.

Ati fost singurul care a oferit solutii/raspunsuri concrete si pertinente, totusi dl. Antonescu are o retorica mai bună.

A fost o dezbatere buna, in care ati reusit sa transmiteti si sa castigat increderea alegatorilor prin onestitate. Sper ca si din cei care sustin alti candidati sa fi vazut ca retorica buna a domnului Antonescu ascunde raspunsuri pe care nu vrea sa le ofere.

Va multumim pentru curajul de a va implica! Va apreciez Educatia, Bunul Simt, Cinstea, Echilibrul, Decenta, Perseverenta, Studiile, Transparenta, Implicarea si Valorile referitoare la Familie! ….Si va apreciez in mod special, Rabdarea….eu nu as putea fata atator mizerii facute de mafioti!

Sustin si votez Nicusor Dan! Tot respectul pentru un om Educat, cu Bun Simt, cu cei 7 Ani de Acasa, cu Studii Temeinice, Fost Olimpic la Matematica; un om Muncitor, Implicat, Incoruptibil….

Jenanta prestatia asa zisilor moderatori si a jurnalistilor „independenti” care au pus intrebari comode candidatului „coalitiei si au cautat sa-l „crucifice” pe Nicusor Dan, cu intrebari uneori prostesti. Acum e clar, cine e in solda cui … De aia nu ma mai uit la TV decat pe Mezzo si TVR Cultural.

Amazing!

Nu sunt un fan Nicușor, dar abordează crizele României cu foi de calcul, este anomalie într-o cultură politică dependentă de teatralitate. Dacă are un defect, acesta este lipsa carismei emoționale. Propunerile sale sunt seci, iar apelul său se bazează pe rațiune mai degrabă decât pe pasiune. Rămâne unul dintre puținii care înfruntă realitatea României cu alegeri dure și necesare.

A fost o bătălie în general 2 la 1, din care nu a câștigat nici Antonescu și nici Lasconi, aliați conjucturali, ci tocmai Nicușor, perceput ca singur împotriva tuturor!

Nicusor Dan, arhitectul reformei tăcute!

Are instincte foarte puternice. Am apreciat înțelepciunea tăcerii. Am văzut ambiție, încredere, putere de a face față presiunii. Primul test. Reacția în fața situațiilor spontane. Am văzut sânge rece, temperare, rezervare. Și, cel mai important POTENȚIAL DE CREȘTERE.

Bafta si sper ca Romania sa aiba norocul unei schimbari reale catre Onestitate, Seriozitate si Meritocratie! Coalizarea celorlalti doi candidati contra dvs e un semnal clar ca sunteti vazut ca adversarul cu sanse reale pentru turul doi.

Va pupa Simion pe toti. Va asteapta in turul doi, insa el vrea cu Lasconi, insa o sa il aiba pe Antonescu cam din aceasi categorie. Nicusor vine si el solid din urma cu 100 de like uri de pe linkedin. Forza Nicule!

Este nevoie de o dezbatere pe temele principale, pe planuri de tara. Mai mult de jumatate din timp au fost atacuri la persoana. Eu as vrea sa inteleg cum vede candidatul securitatea Romaniei, unde va incerca sa duca Romania in 5 ani de mandat pe toate domeniile principale.

Felicitări! Eu consider ca v-ati descurcat foarte bine. Au fost si capcane.

Felicitari pentru curajul de a „spune lucrurilor pe nume”. Doamne ajuta!

Vai de capul vostru. Toți ați fost numa’ pe lângă Subject. Dvs v-ati incurcat in minciuni și declaratii. Jalnici.

Lamentabil! Extrem de jos nivelul dezbaterilor. Câștigătorii dezbaterii sunt, din păcate, cei care nu au fost prezenți! De la dvs mă așteptam, la alt gen de abordare, în care să nu folosiți atacul la persoana, mai ales ca acesta nu a fost bine fundamentat.

Felicitari pentru atitudinea calma si rationala!

Am urmarit dezbaterea si ca membru USR auto-suspendat la cerere ptr a va putea sustine sunt dezgustat la atacurile fara acoperire ale doamnei Lasconi asupra dumneavoastra.

Jenantă tanti Leana. Fara caracter și mincinoasă.

Au fost mai multe întrebări adresate gen săgeți la care oricum ați răspuns de nenumărate ori în aparițiile publice de m-am saturat eu și le știu răspunsul de dinainte să apucați să răspundeți.

Ați rămas calm și cu răspunsurile prompte; sper ca Elena să-și dea seama ca nu vă poate întrece și să se retragă in favoarea Dvs, altfel s-a cam terminat cu ea la USR, oricum partidul nu o mai susține, inclusiv acum la Digi a avut niște reacții emoționale cam neok.

Am urmarit dezbaterea si imi pare foarte rau ca unii jurnalisti care v-au pus intrebari s-au desconsiderat atat de mult incat sa nu va inteleaga raspunsurile extrem de pertinente si concise, doar pentru a crea o reclama negativa impotriva dumneavoastra.

Felicitari, ati surprins multa lume cu atitudinea calma in momentele de tensiune impotriva dvs. si modul rational in care ati raspuns la fiecare intrebare, dar a iesit in evidenta si capacitatea dvs. de a ramane vertical in fata oricarui obstacol.

Felicitari, ati surprins multa lume cu atitudinea calma in momentele de tensiune impotriva dvs. si modul rational in care ati raspuns la fiecare intrebare, dar a iesit in evidenta si capacitatea dvs. de a ramane vertical in fata oricarui obstacol.

Este interesant de văzut cum in loc de un sfat, toata lumea se gudura stupid. Ai intrebat cum a fost? Eu zic ca aproape ai intrat in jocul si logica scandalului. Nicușor Dan candidat de Presedinte trebuie sa fie echilibrat, sa nu provoace scandal, sa fie documentat lasand speculatiile, sa asume daca nu stie ceva, cerand termen de raspuns si solutie.

La ce-ti trebuiau dosare? De ce chestii emotionale? Cine voteaza Nicușor Dan vrea calcul de expert, logica, echilibru, onestitate. Si mai ales demnitate. Nu spectacol prost.

Faptul ca Elena si Crin s-au coalizat v-a prins bine, electoral vorbind. S-a vazut cine merita, cine-i cel mai bun.

Faptul ca ati fost calm în tot circul creat, spune multe! Avem nevoie de hashtag#NicusorDanPresedinte!

Un linșaj ordinar, minciuni și jigniri suburbane. Jenant comportament. Votam Nicușor Dan.

Autor

  • Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: