Impresarul Victor Becali a fost reabilitat luni printr-o decizie a Curții de Apel București, după condamnarea definitivă din 2016 când a primit de la Curtea Supremă o pedeapsă de cinci ani şi opt luni de închisoare în dosarul în care a fost condamnat împreună cu fratele său, Ioan, pentru mita de 200.000 de euro dată fostei judecătoare Geanina Terceanu. În același dosar, Geanina Terceanu a fost condamnată la şapte ani de închisoare.
Am citit de două ori știrea și tot n-am înțeles.
Impresarul a dat sau nu șpagă?
Judecătoarea a luat sau nu șpagă?
Cei doi au făcut închisoare pe merit sau degeaba?
Și acum mă întreb ce crede despre știrea asta un om simplu, fără bruma de pregătire juridică pe care o am eu, care nu știe mare lucru despre societatea românească cu excepția faptul că bogăția și puterea nu se împiedică aproape niciodată de condamnări la închisoare.
Ce șanse mai sunt ca omul ăla simplu să-și educe copiii în spiritul respectării legii, dacă zilnic citește o știre în care legea pare ceva flexibil, ușor de evitat, rupt, doborât?
Chiar așa: dacă mâine ai face un copil, în ce set de valori ai încadra educația? Să respecte legea sau să nu rateze nici o oportunitate de a reuși? Să se informeze sau să devină un ignorant care nu se mai enervează citind știri? Să facă și el un copil și să-ți ducă valorile mai departe sau să se mulțumească doar cu propria supraviețuire?
Nu întreb aiurea: exact pe un astfel de fond social au apărut marile nenorociri din istoria politică a României. Răscoala din 1907, bolșevismul, dictatura lui Carol al 2-lea, legionarismul și socialismul lui Dej, Ceaușescu și Iliescu. Dacă o pățim din nou?
Apropo: nu uita să votezi. Sunt sigur că ai verificat ce păreri și planuri au pe tema justiției europarlamentarii pe care-i placi.
Autor
-
Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News